Cinci mituri despre proiectul de lege al Poliției Militare

La sfârșitul lunii ianuarie 2021, Ministerul Apărării Naționale a publicat, conform procedurii transparenței legislative, proiectul de Lege privind atribuțiile, organizarea și funcționarea poliției militare. Setul de documente poate fi consultat aici.

Proiectul legii, a cărei redactare a început în urmă cu peste cinci ani, este destinat să stabilească statutul, rolul, atribuțiile, competența și responsabilitățile poliției militare.

Deși textul primului draft al proiectului legislativ, al cărui text poate fi consultat aici, precizează foarte clar, că misiunile poliției militare se exercită, pe timp de pace, doar în legătură cu respectarea, menţinerea restabilirea ordinii interioare şi a disciplinei militare în obiectivele militare şi în zonele militare restricţionate (art. 1), în spațiul public circulă o serie de puncte de vedere care acreditează ideea falsă că prin proiectul de lege structurile de poliție militară ar primi competențe în raport cu populația civilă, se arată pe platforma MApN dedicată combaterii fake news – INFORADAR.

În urma derulării procesului de consultare publică, care a inclus și organizarea unei dezbateri la sediul ministerului, proiectul de lege a fost amendat, fiind integrate o serie de observații și propuneri, noul text putând fi consultat aici.

Cu toate acestea, în spațiul public circulă, în continuare, interpretări legate de acest proiect, care nu au legătură cu realitatea.

INFORADAR prezintă în cele ce urmează cele mai frecvente cinci mituri referitoare la acest proiect legislativ.

Mitul nr. 1: Poliția militară își extinde, în mod nejustificat și abuziv, competențele asupra populației civile

Fals. Jurisdicția structurilor de poliție militară se exercită, pe timp de pace, exclusiv în raport cu personalul și obiectivele militare.

Capitolul IV din proiect stabilește în detaliu atribuțiile poliției militare pe timp de pace, pe timpul stării de mobilizare și a stării de război, precum și pe timpul stării de urgență.

Pe timp de pace, potrivit art. 6 din proiect, poliția militară are ca atribuție principală respectarea și menţinerea ordinii interioare şi a disciplinei militare în obiectivele militare și zonele militare restricționate din responsabilitatea Ministerului Apărării Naționale, de către personalul militar și civil, precum şi de către personalul militar străin. Sintagma „personal civil” din acest articol nu se referă la populația civilă, ci la angajații MApN care nu sunt încadrați pe funcții militare, respectiv personal civil contractual și funcționari publici.

Alte domenii de exercitare a atribuțiilor poliției militare, așa cum se regăsesc în capitolul I, sunt: controlul și îndrumarea circulației autovehiculelor și coloanelor militare; protecția personalului armatei, securitatea obiectivelor militare și a zonelor restricționate din responsabilitatea MApN, pe timp de pace; paza, protecția și escortarea prizonierilor de război, pe timpul stării de război; îndrumarea și evacuarea persoanelor dislocate pe timpul desfășurării acțiunilor militare, pe timpul stării de mobilizare și a stării de război; asigurarea cadrului administrativ pentru desfășurarea activităților ofițerilor cu atribuții specifice în efectuarea cercetării penale speciale a infracțiunilor săvârșite de personalul militar. Reamintim că propunerea de proiect legislativ poate fi consultată, în detaliu, aici.

Mitul nr. 2: Pe timpul stării de urgență, poliția militară poate efectua percheziții domiciliare, poate legitima și chiar reține civilii care nu respectă măsurile de carantină sau alte restricții impuse de autorități

Fals. Pe timpul stării de urgență, așa cum este prevăzut la art. 14, poliția militară continuă să îndeplinească și să exercite atribuțiile specifice pe timp de pace (aceste atribuții fiind explicate mai sus). Numai la solicitare, pe timpul stării de urgență poliția militară poate îndeplini misiuni în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, conform legislației în vigoare.

Prin sintagma „conform legislației în vigoare” se stabilește că, în îndeplinirea acestor misiuni structurile de poliție militară nu pot exercita competențe care, prin lege, revin altor instituții. Mai mult, pe timpul stării de urgență, structurile de poliție militară solicitate de MAI nu pot si nu vor îndeplini în mod independent misiuni și nu vor conduce intervenții, ci doar vor sprijini structurile de ordine publică în desfășurarea misiunilor legale.

Această soluție din textul proiectului de lege este în concordanță cu art. 18 din OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevede la alin. (1), (3) și (4):” Art. 18 – (1) În cazul instituirii stării de urgenţă în temeiul art. 3 lit. a), coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(3) În cazul prevăzut la art. 3 lit. a), Ministerul Apărării Naţionale sprijină forţele Ministerului Administraţiei şi Internelor, la cererea acestuia, în baza aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în limitele şi condiţiile stabilite de acesta.

(4) Forţele Ministerului Apărării Naţionale pot acorda sprijin numai în misiuni pentru care au pregătirea şi dotarea corespunzătoare.”

Încă o dată trebuie subliniat că Ministerul Apărării Naționale, prin structurile sale, cooperează cu alte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pe timpul unor situații excepționale, precum starea de urgență, numai prin executarea unor misiuni de sprijin.

Mitul nr. 3: Înființarea pozițiilor de ofițeri de poliție militară judiciară are caracter abuziv, neconstituțional

Fals. Potrivit art. 55 alin.5 din Codul de procedură penală, atribuțiile organelor de cercetare penală speciale (cadre militare) „[…]sunt indeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii[…]”.

Ca atare, capitolul III al proiectului de lege al poliției militare prezintă, ca element de noutate, procesul de desemnare a ofițerilor care îndeplinesc atribuții ale organelor de cercetare penală speciale, organizarea și funcționarea organelor de cercetare penală speciale, astfel încât aceste activități specifice să se desfășoare potrivit cerințelor Codului de procedură penală citate mai sus (art. 55 alin.5).

În cadrul acestei teme false, se acreditează și ideea că acești ofițeri nu ar putea fi imparțiali. Codul de procedură penală stabilește foarte clar care sunt organele de urmărire penală, la art. 55. Regimul de desemnare a organelor de cercetare penală, stabilit la același articol, impune avizul conform al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, legea stabilește că organele de cercetare penală specială îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi supravegherea procurorului.

Mitul nr. 4: Ofițerii de poliție militară judiciară vor persecuta, în numele unor comandanți sau șefi din armată, cadrele militare „incomode”

Fals. Activitatea organelor de cercetare penală speciale, care se organizează și vor funcționa în cadrul poliției militare se va desfașura de personal special desemnat, care își exercită competențele sub directa conducere, supraveghere și control a procurorului militar, fiind degrevați în acest timp de alte sarcini de serviciu și fiind exclusă posibilitatea executării unor ordine date de ofițerii ierarhici superiori, dispoziții prevăzute în mod imperativ la art. 5 alin 6 si 7 din prezentul proiect.

Astfel, așa cum am arătat la punctul trei al acestui material documentar, desemnarea ofițerilor în acest cadru, împreună cu celelalte dispoziții ale legii care privesc activitatea organelor de cercetare penală speciale, garantează caracterul obiectiv al activității ofițerilor desemnați să îndeplinească atribuțiile organelor de cercetare penală speciale.

În domeniul cercetării infracţiunilor săvârşite de militarii din Ministerul Apărării Naţionale, ofiţerii care au calitatea de organe de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală și punere în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, numai în condiţiile si limitele prevăzute de Codul de procedură penală. În acest sens, evidențiem prevederile art. 142 alin 1 din Codul de procedură penală:„Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie executată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției”.

Sunt necesare câteva precizări, pentru evitarea unor interpretari eronate sau cu rea-credință:

– supravegherea tehnică se referă numai la infracțiuni săvârșite de militari;

– posibilitatea aceasta este atribuită de lege numai organelor de cercetare penală speciale;

– activitatea se desfașoară din dispoziția și sub supravegherea procurorului de caz, în cadrul urmăririi penale.

Mitul nr. 5: Legea poliției militare este neconstituțională în ansamblul ei, pentru că MApN nu are dreptul să propună legi prin care să preia atribuțiile altor structuri de ordine publică

Fals. Poliția militară are nevoie de un cadru legislativ care să-i stabilească statutul și rolul, atribuțiile, competențele și responsabilitățile și, totodată, să-i asigure instrumentele legale și necesare pentru îndeplinirea cu eficiență a obiectului său de activitate.

Misiunile poliției militare, așa cum sunt propuse în textul legislativ, nu se suprapun și nu interferează cu cele ale altor structuri din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, existând doar situații în care aceste structuri cooperează, în limitele prevăzute de lege.

Pentru a asigura poliției militare posibilitatea îndeplinirii eficiente a atribuțiilor sale în limitele conferite de lege, această structură are dreptul să constate contravenții și să aplice sancțiuni contravenționale personalului MApN, potrivit normelor de aplicare care urmează a fi elaborate la nivelul ministerului.

Sursă foto: ordinea.ro