Mai există doar 5 state membre NATO care încă folosesc puști de asalt cu muniție de origine sovietică drept arme standard pentru soldatul de rând, respectiv România, Slovacia, Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord. Deși acest fapt ne poate oferi anumite avantaje în unele situații specifice, aderarea la NATO ne impune anumite standarde, inclusiv din punct de vedere al compatibilității echipamentului cu restul membrilor Alianței. Dintre națiunile menționate anterior, țara noastră este la o distanță clară de restul, atât la numărul de oameni angajați în cadrul sistemului militar, cât și al bugetului care este acordat anual armatei, creând nevoia de a ne conforma la anumite standarde.
Am întrebat într-o conversație pe care am avut-o anterior cu un domn care efectuase două tururi în Afganistan în jurul anului 2008 dacă incompatibilitatea armamentului românesc cu cel al aliaților noștri vestici ar fi cauzat probleme de aprovizionare. Folosirea muniției diferită de cea standard NATO a rezultat în nevoia creării bazelor de stocare și a transporturilor logistice separate. Răspunsul lui a fost însă surprinzător: Forțele Armate Române erau defapt foarte apreciate pentru compatibilitatea puștilor noastre cu muniția care era disponibilă la nivel local, respectiv gloanțe de 7.62x39mm (AKM) și 5.45x39mm (AK-74).
Acestea erau relicve ale invaziei sovietice a Afganistanului și a conflictelor care au continuat în țară după 1989, inclusiv de la implicarea americană în 2001. Gloanțele sovietice erau atât de numeroase încât puteau fi cumpărate în cantități masive direct de la localnici în sistem de comerț clasic sau chiar și negoț, fiindu-mi oferită anecdota unei cutii de 1000 de cartușe de AKM care fusese dată la schimb pentru o singură sticlă de vișinată din Neamț. Acest exemplu foarte specific este doar unul dintre multiplii factori care au rezultat în faptul că Armata Română avea mai multe gloanțe la sfârșitul campaniei sale în regiune decât atunci când începuse.
Am folosit implicarea României în războiul din Afganistan ca exemplu datorită naturii emblematice pe care această conflagrație o are, drept cel mai recent conflict convențional în care Armata Română a fost prezentă cu numere semnificative în cadrul operațiunilor de luptă. În plus, atât insurgenții afgani de la momentul respectiv, cât și Armata Rusă modernă folosesc în principal armament de origine sovietică.
Rezervele de muniție ale țării noastre nu mai sunt însă la același nivel la care erau înainte de 2022, în special datorită pachetelor de ajutor pe care România le-a oferit ucrainienilor de la începutul invaziei. Acest fapt ar putea reprezenta însă o oportunitate de modernizare pentru Armata Română, determinându-ne să ne schimbăm arma noastră standard de la PA model 1986, la o pușcă capabilă de a folosi 5.56x45mm NATO.
Astfel am ajunge mai aproape de conformarea completă cu STANAG. Din acest punct de vedere, este cunoscut faptul că în 2019 a fost testată pușca de origine italiană Beretta ARX-160 de către Academia Tehnică Militară și Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, generând zvonuri că ar fi posibilă adoptarea acesteia drept pușcă standard a Armatei Române. Nemenționarea scopului testelor la momentul respectiv, cât și absența afirmațiilor adiționale în ultimii 5 ani pun însă sub semnul întrebării această teorie.
Sursă foto: www.defenseimagery.mil
