Premierul ungar, Viktor Orban, s-a întâlnit sâmbătă cu Milorad Dodik, liderul sârbilor bosniaci, care a anunţat un plan secesionist pentru entitatea sârbă care împreună cu comunitatea musulmană şi croată formează Bosnia şi Herţegovina, informează Agerpres, citând surse EFE.

”Suntem recunoscători pentru înţelegerea Ungariei faţă de Republika Srpska şi suntem întotdeauna aici pentru a-i primi pe bunii noştri prieteni”, a declarat Dodik, care în prezent este membrul sârb al preşedinţiei centrale a Bosniei şi Herţegovina, formată din trei membri, relatează agenţia de presă Tanjug.

La întâlnirea de două ore, care a fost anunţată ca fiind privată şi la care presa nu a fost invitată, a participat şi ministrul ungar de externe, Peter Sijarto.

Dodik a declarat, după întâlnire, că Republica Srpska şi Ungaria îşi continuă „cooperarea excelentă”.

Înainte de a se deplasa în entitatea sârbă din Bosnia, Orban s-a întâlnit cu înaltul reprezentant internaţional pentru Bosnia, germanul Christian Schmidt.

Criză periculoasă în Balcani

Schmidt a avertizat în această săptămână că Bosnia se confruntă cu „cea mai mare ameninţare existenţială” de la sfârşitul războiului civil din 1992-1995 dintre sârbi, croaţi şi musulmani, care s-a încheiat cu un acord de pace prin care Bosnia a fost împărţită în două entităţi autonome (Federaţia Bosnia şi Herţegovina şi Republika Srpska) sub un singur guvern şi instituţii centrale.

Dodik, care şi-a anunţat uneori intenţia de a-i scoate pe sârbi din statul comun, a lansat recent o nouă ofensivă secesionistă, ameninţând să retragă Republika Srpska din instituţiile centrale, precum armata şi sistemul judiciar.

Schmidt a avertizat că acest lucru ar încălca Constituţia şi Acordul de pace de la Dayton (1995) şi „ar echivala cu o secesiune fără a o proclama”.

Planurile lui Dodik ”pun în pericol pacea şi stabilitatea ţării şi a regiunii”, a declarat acesta în raportul său semestrial privind situaţia din ţară.

Christian Schmidt a mai spus că un conflict între armatele celor două părți ale Bosniei este posibilă.

Un înalt reprezentant al SUA va sosi mâine în Bosnia pentru a discuta despre această criză, pe care Washingtonul o consideră, de asemenea, o „ameninţare existenţială” pentru stabilitatea regiunii.

Sursă foto: captură video arhivă Facebook Viktor Orban/ Digi 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.