Grupul de mercenari Wagner a semnat în 2022 un contract cu o firmă chineză pentru a achiziționa doi sateliți și a folosi imaginile captate de aceștia în activitatea de Intelligence, în timpul invadării Ucrainei de către Rusia , potrivit unui document văzut de jurnaliștii AFP .

Contractul a fost semnat în noiembrie 2022, la peste jumătate de an de la invazia Ucrainei de către Rusia, în care grupul Wagner, sub comanda fondatorului său, Yevgeny Prigozhin, juca un rol cheie pe câmpul de luptă.

Imaginile din satelit au fost, de asemenea, folosite pentru a sprijini  operațiunile lui Wagner în Africa și chiar și revolta eșuată din iunie, care a dus la destrămarea de facto a grupului, urmată de moartea lui Prigozhin într-un accident aerian în august, a declarat pentru AFP o sursă europeană de securitate .

Potrivit acestui document, societatea Beijing Yunze Technology Co. Ltd a vândut, cu suma de 30 de milioane de dolari (235 de milioane de yuani), societăţii Nika-Frut, care face parte din galaxia lui Prigojin, doi sateliţi de obsevaţie de rezoluţie foarte înaltă (75 cm) care aprţin gigantului chinez spaţial Chang Guang Satellite Technology (CGST).

Contractul prevede, de asemenea, furnizarea de imagini la cerere, ceea ce a permis lui Wagner să obțină imagini prin satelit atât ale Ucrainei, cât și ale zonelor din Africa în care mercenarii săi erau activi, inclusiv Libia, Sudanul, Republica Centrafricană și Mali, a declarat AFP.

Oamenii lui Prigojin au comandat, la sfârşitul lui mai 2023 aproximativ 80 de imagini ale teritoriului Rusiei – de la frontiera cu Ucraina şi până la Moscova, adică a traiectoriei pe care Wagner a urmat-o la rebeliunea de la sfârşitul lui iunie.

Această rebeliune, abandonată după 24 de ore, a pecetluit o ruptură definitivă între preşedintele rus Vladimir Putin şi Evgheni Prigojin, cu câteva săptămâni înainte de moartea acestuia din urmă într-un accident aviatic.

„Rusia nu a putut face asta”

Sursa jurnaliștilor AFP a spus că acest contract cu firma chineză este încă activ.

Acesta prevede achiziția a doi sateliți chinezi — JL-1 GF03D 12 și JL-1 GF03D 13 — care se află pe orbită la o altitudine de 535 de kilometri deasupra Pământului.

În acest contract, Wagner a dobândit și dreptul de a licita pentru alte imagini prin satelit din rețeaua deținută de operatorul chinez CGST, care are în prezent aproximativ 100 de sateliți și își propune să ajungă la 300 până în 2025.

Gregory Falco , cercetător în domeniul aerospațial la Universitatea Cornell din Statele Unite, a declarat pentru AFP că utilizarea de către Wagner a tehnologiei chineze a arătat limitele Rusiei în acest sector, în ciuda reputației sale istorice de mare putere spațială din URSS.

Rusia nu are acest tip de capabilități. Programul lor prin satelit nu a avut succes. Nu au cum să o facă singuri”, a declarat el pentru AFP .

Solicitat să comenteze contractul, un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe a declarat pentru AFP : „Nu cunosc situația pe care o descrieți”, adăugând: „China adoptă întotdeauna o atitudine prudentă și responsabilă față de problemele relevante ale exporturilor și acționează strict în conformitate cu politicile, legile chineze și obligațiile sale internaționale.”

Cine a semnat contractul?

AFP a putut verifica identitatea semnatarului contractului din partea rusă — Ivan Mechetin . Potrivit mai multor surse, bărbatul de 40 de ani este directorul general al companiei Nika-Frut, o subsidiară a grupului CONCORD condus atunci de Prigozhin.

„Nika-Frut este înregistrată ca societate comercială de produse alimentare, dar face multe alte lucruri. Aceasta este o tendință cunoscută în lumea lui Prigozhin”, a declarat Lou Osborn  de la ONG-ul de investigație digitală All Eyes on Wagner (AEOW).

Potrivit AEOW, Ivan Mechetin a lucrat în timpul carierei sale cu o unitate a armatei ruse responsabilă cu sprijinul material pentru forțele de luptă și care a furnizat în special arme și muniție către GRU, în timpul invaziei Crimeei în 2014.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.