Potrivit programului de guvernare, serviciul militar va fi efectuat pe bază de voluntariat, iar tinerii vor beneficia de o serie de drepturi şi de obligaţii.

Dezvoltarea rezervei operaţionale a Armatei Române, cu accent pe rezerva voluntară şi serviciul militar în termen voluntar, precum şi a unui sistem naţional de pregătire şi instruire, elaborarea unei noi strategii, care să conecteze sistemul de forţe active cu grupul de rezervişti şi să asigure mobilizarea şi regenerarea forţelor în parametri optimi de cantitate, calitate şi viteză, o condiţie esenţială pentru realizarea acestui obiectiv reprezentând-o revizuirea cadrului legislativ”, se arată în programul de guvernare.

Ministrul Apărării a subliniat totuşi că nu este vorba despre un stagiu militar obligatoriu, deşi sunt ţări care abordează, în alte formule, acest lucru.

„Despre stagiul militar obligatoriu nu se discută în acest moment. Dar, nu este cazul la noi. (…) Nu cred că avem în acest moment analize care să ne spună că este nevoie de acest lucru. Este nevoie de o resursă umană mai diversificată şi mai bine formată”, a explicat oficialul armatei.

Chiar într-un proiect făcut public de către Ministerul Apărării în luna mai a acestui an este prevăzută reintroducerea serviciului de militar voluntar în termen. Cei care vor avea în vedere să servească în Armată vor încheia cu MApN un contract pe o perioadă determinată de 4 ani.

Este vorba doar de primul contract, pentru că următoarele – în cazul în care rezerviştii vor dori să fie în continuare la dispoziţia Armatei – se vor semna pe o perioadă de maximum 3 ani.

Potrivit Adevărul, s-ar urma tipare pe care le execută ale țări membre ale NATO. De exemplu, s-ar putea face armată voluntară după modelul Danemarcei. Aici, anual aproape 7.000 de tineri merg voluntar la încorporare, iar alții 3.000 sunt trași la sorți. Ar putea fi preluat și modeul Bundeswehr, prevăzut în Germania, adică serviciul militar pe timp de 7 luni.

Drepturi şi obligaţii pe durata îndeplinirii serviciului militar

Pe întreaga durată a contractului, voluntarii vor putea purta uniforma militară numai pe timpul participării la instruire sau la îndeplinirea unor misiuni. În perioadele când nu participă la astfel de activităţi, echipamentul militar se păstrează la unităţile în care sunt încadraţi.

De asemenea, pe timpul desfăşurării instruirii, rezerviştii voluntari sunt încazarmaţi obligatoriu. Excepţie fac doar cei care au domiciliul în localitatea de dislocare a unităţii militare unde sunt încadraţi sau în localităţi situate la distanţe mai mici de 50 de kilometri. În acest caz, se va face decontarea cheltuielilor de transport.

De asemenea, pe timpul participării la instruire sau la îndeplinirea unor misiuni, rezerviştii voluntari beneficiază de normele de hrană, sub formă de hrană preparată sau de valoarea financiară neimpozabilă.

MApN grăbeşte achiziţiile de echipamente militare 

Programul de guvernare mai prevede şi accelerarea programelor majore de dotare a militarilor. Este vorba de programul de înzestrare cu corvete pentru Forţele Navale, dar şi de alte 12 programe de înzestrare deja aprobate de Parlament. Astfel, la militari vor ajunge autovehicule tactice blindate de tip uşor, sisteme C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR, maşini de luptă a infanteriei, pe şenile, sisteme de securitate şi apărare cibernetică sau drone tactice de clasa I. Apoi, se vor mai achiziţiona sisteme mobile de război electronic, sisteme mobile de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată/cu rază foarte scurtă de acţiune, sisteme integrate de arme SHORAD/VSHORAD, armament individual tip NATO şi echipamente şi sisteme de detecţie, avertizare, decontaminare şi protecţie (individuală şi colectivă) CBRN (chimic, bacteriologic, radiologic şi nuclear).  

Sursă foto: Getty Images

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.