Defrișările ilegale – amenințare la adresa securității naționale doar pe hârtie?

Zeci de oameni au ieșit în stradă, într-o localitate din Parcul Natural Munții Maramureșului, ca să oprească mașinile care transporta lemn tăiat ilegal din pădure. Activiștii de mediu au făcut publice imaginile de acolo și susțin că defrișările din Maramureș depășesc 10.000 de hectare, scrie Digi24.

Scandalul iscat a generat o serie de reacții din partea primarului din localitatea Poienii de sub Munte, a Direcției Silvice Maramureș și a IPJ Maramureș.

Ștefan Oancea, primarul localității Poienile de sub Munte: „Nu se aplică legea pentru că Parcul Natural Munții Maramuresului nu are paza necesară în condiții optime”.

Mihai Leșan, purtător de cuvânt la Direcția Silvică Maramureș: „Acum se vor face cercetari. Direcția Silvică va cerceta să se vadă de unde provine și se va afla ulterior”.

Florina Meteș, purtător de cuvânt la IPJ Maramureș: „Au fost efectuate verificari cu privire la documentele justificative. Întreaga cantitate de material lemnos de aproximativ 10.000 de lei a fost ridicată și predată. În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se desfășoară cercetări sub aspectul infracțiunilor de tăiere ilegală, furt de arbori, fals intelectual și uz de fals. Vor fi dispuse măsuri legale”.

Este evident că interesele economice ale unor companii precum Holzindustrie Schweighofer și conexiunile acestora cu anumite cercuri din zona politică au permis dispariția rezervelor forestiere, lăsând în urmă praf și pulbere.

Un recent raport al Institutului Naţional de Statistică evidenţiază că Maramureşul este judeţul care înregistrează cea mai acută pierdere a pădurilor prin defrişare. Inclusiv valoarea lemnului furat din pădurile istorice este imensă: 4 milioane de euro, doar în 2016, ceea ce reprezinta 45,59% din totalul la nivel național al prejudiciului cauzat de afaceri cu lemn ilegale, potrivit unui raport al Greenpeace România.

În ciuda avertismentelor primite chiar de la Comisia Europeană, în luna februarie a acestui an, guvernul și autoritățile abilitate nu au reușit (sau nu au vrut) să facă nimic în această direcție, așa cum se întâmplă de zeci de ani încoace.

Cine ar trebui, de fapt, să efectueze paza pădurilor patriei și de ce nu o face așa cum trebuie? Cine are în atribuții prezervarea lor și ar trebui să se asigure că vor rămâne acolo unde le este locul?

Art. 51, alin. (1) și (2) din Codul Silvic, arată că proprietarii de păduri și personalul silvic sunt obligați să asigure paza pădurilor împotriva „tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a pășunatului și a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier”.

De asemenea, MAI, prin structurile de poliție și jandarmi, conform art. 52 din aceeași lege, asigură sprijin de specialitate în organizarea pazei pădurilor.

Mai mult decât atât, la finalul lui 2015, președintele Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care defrișările ilegale sunt incluse pe lista amenințărilor la adresa securității naționale. Potrivit lit (m) din art. 3 al acestei legi, „orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional”.

Singurul și cel mai evident lucru pe care îl putem constata este acela că, practic, toate instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate naționale (armată, servicii, poliție etc.) au, într-o măsură mai mare sau mică, o vină pentru tăierilor masive și dezastrul ecologic produs de-a lungul anilor în România.

A părut că autoritățile din țara noastră au înțeles importanța problemei în momentul în care au inclus forțele armate în rândul celor ce ar trebui să protejeze patrimoniul silvic al României. Este evident că o implicare mai atentă a Armatei, inclusiv prin eventuale echipe mixte de pază și prevenție, ar putea avea un impact direct în descurajarea unor bande de hoți a căror cruzime și îndrăzneală sunt mult peste ceea ce poate gestiona un pădurar. Rămâne de văzut cum va mai fi implicată Armata Română după data de 15 mai, atunci când starea de urgență se va încheia.

În final vă lăsăm cu o întrebare, al cărei răspuns s-ar putea să ne întristeze: Este oare vorba de o tăcere și lipsa de acțiune voită, ignoranță și dezinteres sau o complicitate a tuturor celor care ar trebui să protejeze resursele patriei?

Sursă foto: emaramures.ro