“Economia Rusiei duduie”, „Ucraina va fi dezmembrată” și „Occidentul împinge lumea spre un al treilea război mondial” – sunt principalele direcții ale dezinformării pro-Kremlin din ultima perioadă, conform portalului Uniunii Europene, EU vs Disinfo (euvsdisinfo.eu).
2024 – anul alegerilor și dezinformării
Anul 2024 va fi încărcat din perspectiva dezinformării, susține portalul, care face o analiză a principalelor direcții pe care le vor urma canalele de propagandă rusești.
Să nu uităm că 2024 este un an crucial pentru politica din România (urmează alegeri europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare).
De asemenea, 2024 este cel mai important an electoral din istoria lumii, cu 76 de state ce au cel puțin o rundă de alegeri anul acesta. Statele Unite ale Americii (unde în noimebrie va fi organizată cel de-al 60-lea scrutin prezidențial din istoria SUA), India, Indonezia, Mexic, Uniunea Europeană – cele mai mari state ale lumii (ca număr de alegători) au alegeri în acest an. Pe lângă acestea, există alegeri și în țări cu istoric electoral și politic controversat, precum: Rusia, Pakistan sau Bangladesh.
Alegerile din SUA, mai ales, au o rezonanță globală. Americanii au de ales, din nou, între conservatorul Donald Trump și liberalul Biden, iar miza rezultatului e una importantă pentru viitorul democrației din întreaga lume. Trump amenință cu instaurarea unei dictaturi personale, dar și cu retragerea sprijinului SUA pentru NATO și Ucraina, precum și cu politici de a închide economia americană și ajutoarele oferite altor țări
Ce este de fapt dezinformarea?
Termenul de dezinformare este doar una dintre formele de manifestare a ceea ce putem numi patologie în comunicare, adică orice formă de comunicare distorsionată și care mai departe distorsionează modul în care ne formăm opiniile, a afirmat pentru context.ro Flavia Durach (conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice – SNSPA București, specialist în studiul dezinformării), care spune că în spatele acestui fenomen de diseminare a dezinformării “pot fi uneori motivații ideologice, pot fi motivații financiare”.
Rețeaua minciunilor din România
O analiză realizată, în 2023, în cadrul investigației Rețeaua minciunilor (Firehose of Falsehood) arată că sute de site-uri din Europa Centrală și de Est fac parte dintr-o rețea de platforme care distribuie sau susțin narațiuni pro-Kremlin, dar și alte tipuri de dezinformări.
În România, printre cei care participă la operațiunea de manipulare a informațiilor se află și nume sonore, precum Cozmin Gușă, Anca Alexandrescu, Sorin Roșca Stănescu, Bogdan Tiberiu Iacob, Adrian Severin sau Ion Cristoiu.

Aceștia au site-uri proprii sau publică materiale pe alte pagini care propagă teorii ale conspirației și narațiuni ale Kremlinului. Paginile sunt interconectate cu alte domenii cu conținut dezinformator, după cum rezultă din investigația Rețeaua minciunilor.
Principalele site-uri românești, direct implicate în distribuirea de conținut pro-Kremlin
activenews.ro controlat de Adrian Pătrușcă care și-a început cariera de jurnalist în presa română post-decembristă la publicația Dreptatea, apoi a fost Redactor Șef al ziarului ZIUA, iar ulterior, timp de 10 ani, a lucrat ca senior editor și editorialist al Evenimentul Zilei și al revistei Evenimentul Istoric. Începând de la 1 iulie 2021 este Directorul Editorial al ActiveNews.
Pe acest site apar periodic articole semnate de: Ion Cristoiu, Sorin Roșca Stănescu, Bogdan Tiberiu Iacob (InPolitics), Cora Muntean (redactor-șef Cristoiublog);
cristoiublog.ro deținut de Ion Cristoiu unde sunt publicate, pe lângă materialele sale, textele ale altor autori, printre care și Adrian Severin;
inpolitics.ro site deținut de societatea lui Bogdan Tiberiu Iacob, autor și pe activenews.ro, unde, la rubrica analize, sunt publicate aproape exclusiv texte ale lui Sorin Roșca Stănescu și Ion Cristoiu;
solidnews.ro site deținut de Cosmin Andrei Gușă, fiul lui Cozmin Gușă, care este și proprietarul postului de radio Gold FM. Frecvent, pe cele două canale sunt preluate textele/ ideile propagandiste ale editorialiștilor Cozmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu, Adrian Severin și Ion Cristoiu.
Dezinformarea la TV
Realitatea Plus este postul care face parte din rețeaua de platforme care distribuie sau susțin narațiuni pro-Kremlin.
Realizatoarea emisiunii “Culisele Statului Paralel”, Anca Alexandrescu (omul din ceafa lui Dragnea, consilier onorific al lui Dăncilă, fiica șeful de presă Horia Alexandrescu) și Alexandra Păcuraru, moderatoarea emisiunii „România Suverană” (fiica patronului Maricel Păcuraru) sunt două persoane care par că au fost activate de către cei care se ocupă de propagandă la Kremlin.
Până în momentul de față, în peisajul media am văzut multe știri false, sau clipuri preluate din jocuri video, precum cel difuzat la un moment dat de către realizator de programe de televiziune, Mihai Gâdea. La momentul respectiv, cu toții le-am pus pe seama unei erori sau a alergării după senzațional.
Realitatea Plus a trecut la alt nivel. Anca Alexandrescu a preluat fix aceeași retorică. În ziua în care Rusia a atacat Ucraina, aceasta duduia încearcând să dirijeze atenția spre alte subiecte ce aveau legătură cu Ucraina, dar care încearcau să îl discrediteze pe Zelensky.
Dezinformarea pe unde radio
Cea mai mare amendă pe care Consiliul Național al Audiovizualului a dat-o vreodată unui post de radio a fost cea încasată, în 2022, de Gold FM – 100.000 lei pentru dezinformare.
Licența postului este deținută, cum spuneam și mai sus, de o firmă care îi aparține lui Cosmin Andrei Gușă, fiul lui Cozmin Gușă.
Potrivit CNA, Adrian Severin, Cozmin Gusă, Sorin Roșca Stănescu și Ion Cristoiu au atins teme de propagandă rusă, au prezentat informații distorsionate și au făcut afirmații tendențioase cu mesaj pro-Kremlin în mai multe emisiuni. Motiv pentru care Gold FM a încasat, în total, amenzi de 165.000 lei, în perioada martie-iunie 2022.
Nici literatura nu a scăpat
Sorin Roșca Stănescu, Cozmin Gușă, Adrian Severin, împreună cu alți coautori (Cosmin Andrei Gusă, Iosefina Pascal, Petru Romoșan, H.D. Hartmann, Marius Ghilezan) au publicat cartea “Războiul din Ucraina”.

Volumele cuprind mai multe capitole despre „laboratoarele militare de biocercetare din Ucraina”, dar și unele precum „Ucraina este deja cumpărată de familia Rothschild”, „Occidentul pune la cale dezmembrarea Rusiei”, principalele subiecte ale dezinformării pro-Kremlin din 2022, anul în care Rusia a invadat teritoriul Ucrainei.
„Chiar unele din textele pe care o să le citiți în carte au fost amendate, fiind considerate inacceptabile în contextul dezbaterilor despre război”, a afirmat Cozmin Gușă la lansarea primului volum.
Idioții utili care fac jocurile Rusiei pe față
Conform unui raport de la Kiev, în România sunt mai multe persoane publice care rostogolesc frecvent mesajele Rusiei, persoane care au diferite interese. Indiferent dacă ele sunt financiare sau politice, rezultatul este același: susținerea unei atitudini pro-Rusia și anti-Ucraina.
Controversata Diana Șoșoacă este în vârful listei. Avocata și politiciana participă la evenimentele Ambasadei Rusiei frecvent. De asemenea, păstrează legături cu oficiali ruși.

Din punctul de vedere al poziției anti-ucrainene, ea a inițiat multe proiecte de lege în acest sens. Spre exemplu, Diana Șoșoacă a cerut neutralitatea României în conflictul ruso-ucrainean. La începuturile invaziei, senatoarea a mers la granița cu Ucraina în încercarea de a demonstra că războiul este unul fals.
În afară de Șoșoacă, mai mulți membri actuali ai AUR sunt vizați de raportul ucrainean. În primul rând, președintele formațiunii politice, George Simion. Atât el, cât și colegii săi de partid au înaintat o viziune anti-ucraineană. Ei consideră că ajutorul oferit de România țării vecine este echivalent cu intrarea noastră în război.
Jurnalistul Cătălin Tache, despre care “lumea” vorbește că este agent al serviciilor de informații de la Moscova, redactează periodic articole în care SIE, SRI, DGIA, MApN, SPP și alte structuri naționale din domeniul apărării sunt atacate fără argumente pertinente și dovezi palpabile, toate pe baza unor informații de la „sursele noastre”.
Nu trebuie decât să reluăm ”lovitura” din 31.08.2020. Atunci când titram direct ”Jurnalistul Cătălin Tache – agent de influență al serviciilor de informații de la Moscova?”, avertizând că jurnalistul Cătălin Tache este omul Moscovei, un simplu agent de influență „ascuns” sub acest paravan al jurnalistului cu superinformații (niciodată verificabile), care încearcă să discrediteze instituțiile din România.
Diana Șoșoacă, George Simion & Compania, acești extremiști, scandalagii și pro-ruși patrioți de Facebook, mor zilnic de grijă pentru țărișoara lor, mereu cu România în gură, însă pe care o trădează lucrând zi de zi împotriva interesului ei.
Să nu uităm, desigur, de videochatista minune, Oana Lovin, cu legături la aceeași Ambasadă a Federației Ruse, care în urmă cu doar doi ani adresa întrebări diplomaților ruși, la care, surpriză, aceștia i-au și răspuns. Între timp, pare că iubirea dintre cele două părți a mai scăzut în intensitate… sau cel puțin așa se vede din exterior.
Cităm din influencerii principali ai Rețelei Minciunilor din România
Adrian Severin: „Eu nu cred că prin ceea ce s-a întâmplat avem un război. Avem o operațiune militară pe un anumit front dintr-un război care este preexistent și care nu este războiul ucrainean, este un război global.”
Sorin Roșca Stănescu: „S-ar putea să ne execute în momentul în care vor veni cu seria următoare de dezvăluiri despre fermele de copii din Ucraina. Și când vom face aceste dezvăluiri, că fermele de copii sunt chiar în grija rakeților, ca să n-o mai lungim, și cu, din păcate, și cu un acord tacit al autorităților, o complicitate a autorităților. Pentru că, noi când vom face aceste dezvăluiri punctual, ăștia, cu armele aduse în fundul dublu al mașinilor, vin să ne execute.”
Cozmin Gușă: „Vă spun încă o dată, nu este război. Este o reașezare militară în urma unor amenințări reciproce în Rusia și Ucraina. Ce s-a întâmplat la Kiev și în alte localități acela este spectacol de sunet și lumină (…) s-ar putea ca ele să fie atacuri fără victime puse la cale tocmai pentru ca să fie puse în cârca rușilor.”
Anca Alexandrescu: „Asistăm la o înscenare, nu e adevărat tot ceea ce vedem, nu e sigur că este război.”
Ion Cristoiu: „Putin nu face nici o ofensivă, s-a văzut limpede care este scopul acestei operațiuni, că încă este operațiune, nu a început încă războiul.”
Alexandra Păcuraru: „Zelenski a otrăvit un avocat român” / „Intră cu bocancii plini de noroi şi calcă românii pe cap, în biserici” / „Nu mai trimiteți bani românești către Ucraina! Opriţi finanţarea către Zelenski, pe motiv de crimă! ”
Confirmarea oficială: Rusia folosește cu mare succes dezinformarea în România
Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM, a spus recent la Interviurile Digi24.ro că Rusia folosește cu succes dezinformarea în România și că există la noi în țară agenți ai Federației Ruse, dar că instituțiile statului le-au contracarat acțiunile.
„Dezinformarea este un flagel cu care ne confruntăm în fiecare zi și față de care trebuie să construim o reziliență. ”
Întrebat dacă există agenți în România ai Federație Ruse, Popescu a spus: „Vă asigur de faptul că există. Sunt în monitorizarea statului român. Din fericire, instituțiile și-au făcut treaba. Au reușit să le contracareze acțiunile.”
Concluzie
Ameninţarea dezinformărilor ruseşti în România şi efectele acestui tip de acţiuni asupra coeziunii structurilor europene şi euroatlantice sunt mai mari ca oricând.
Scopul Rusiei este de a câștiga războiul în Ucraina. Rusia vrea să destabilizeze România, și, sigur, alte state din Europa. Dezinformarea și rostogolirea unor mesaje pro-Kremlin îi ajută în atingerea scopului lor final. Rusia a reușit în anumite situații să destabilizeze Europa pe diferite spețe.
Acordând o minimă atenţie şi efectuând căutări suplimentare cu privire la subiectul abordat – caracterul de noutate şi obiectivitate, reputaţia autorului, alte materiale ce tratează acelaşi subiect, sursele invocate, puteți depista dezinformarea sau știrile false (fake news).