Ministerul Apărării Naționale pregătește o nouă lege a Apărării Naționale, care prevede, printre altele, crearea unui centru național militar de comandă, care să coordoneze și trupele NATO aflate pe teritoriul României, anunță Puterea.ro

Noua lege a apărării mai prevede și militarizarea angajaților MAI în situația stării de mobilizare sau de război.

Proiectul, publicat de MApN, urmează să fie trimis în Parlament, după adoptarea în Guvern.

Modificări și completări față de vechea lege

Este introdusă noțiunea de amenințări hibride la adresa României, dar și posibilitatea intervenției în afara teritoriului național, atât cu trupe militare, dar și de altă natură, pentru contracararea unor astfel de amenințări hibride. Intervențiile au loc la propunerea președintelui României și dupã consultarea CSAT.

„Președintele României poate dispune, la propunerea prim-ministrului, măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afară teritoriului național”, se arată în proiect.

În același timp, proiectul de lege include și o nouă definiție, cea a forțelor „destinate apărării”, compuse din forțe armate și forțe de protecție. Din prima categorie fac parte Armata, Jandarmeria, SRI, SIE, STS, Serviciul secret al MAI (DGPI), în timp ce din forțele de protecție fac parte Poliția, Poliția de Frontieră, IGSU.

Mai trebuie menționat că noua lege a apărării prevede militarizarea angajaților MAI în situația stării de mobilizare sau de război.

Printre noutățile aduse de noua Lege a apărării se numără și înființarea unui nou organism: Centrul Național Militar de Comandă, care va avea rolul unic de comandă și coordonare pentru toate forțele de apărare inclusiv pentru trupele NATO din România.

Proiectul de lege publicat de MApN

Sursă foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.