Premierul canadian, Mark Carney, a declarat vineri că lucrează la stabilirea celei mai apropiate relații posibile, în urma summitului Canada-Uniunea Europeană de la Montréal. Conceptul de membru asociat nu apare în tratatele UE și nu a fost încă definit. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, propusese în septembrie ca acest statut să fie acordat Canadei.
Formularea a fost aleasă în ciuda obiecțiilor exprimate de mai multe state-membre UE, în special Germania. Cancelarul german, Friedrich Merz, introdusese anterior conceptul de membru asociat privind integrarea europeană a Ucrainei. Kievul a respins însă propunerea lui Merz, insistând asupra aderării depline la UE.
Carney și-a reafirmat totuși intenția de a continua procesul de aderare ca stat asociat. Următoarea etapă sunt negocieri de stabilire a rolului, beneficiilor și îndatoririlor Canadei, programate pentru primăvara lui 2027. Carney va participa apoi la un summit al liderilor UE în iunie, când vrea să încheie negocierile. El a promis că înainte de a-l aproba, va supune rezultatul la un vot al parlamentului Canadei.
Pe lângă dezbaterea de membru asociat, summitul de la Montréal a dus și la alte acorduri. A fost lansată Alianța Canada-UE pentru Viitor, care vizează cooperararea în domeniul comerțului, energiei, materiilor prime, inteligenței artificiale, supercalculatoarelor și sateliților. S-au convenit și negocieri viitoare pentru apărare și lanțurile globale de aprovizionare.
Sursa foto: CTV

