marți, octombrie 27, 2026

Softwareurile rusești, interzise în toate instituțiile publice din România

Share

Deși măsura a fost introdusă din 2022, odată cu invazia Ucrainei, o nouă lege a fost adusă în fața parlamentului pentru prelungirea ei până în 2035. Amenzile pentru nerespectarea interdicției pot ajunge până la suma de 200.000 de lei, dar chiar și așa au fost semnalte multe neregularități în ultimii patru ani, ducând la riscuri de securitate.

Un exemplu sunt contractele semnate de DIICOT, DNA și Comandamentul Cibernetic al MApN cu firma Oxygen bazată în SUA, pentru un program de extragere a datelor din telefoane. Ulterior s-a dovedit că firma era deținută majoritar din Rusia, unde fusese dezvoltat și programul. Drept urmare, toate contractele au fost anulate.

Un al doilea exemplu sunt programele antivirus dezvoltate de Laboratorul Kaspersky, bazat în Rusia. Din 2022, produsele sale au fost achiziționate de peste 80 de insituții românești. Statele Unite au interzis programele Kaspersky pentru agențiile federale din 2017, iar din 2024 achiziționarea lor a devenit imposibilă în SUA.

Sursă foto: CNN

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: