Ucraina a capturat doi soldați nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia. Este pentru prima dată când Kievul raportează capturarea unor combatanți nord-coreeni care nu se află în stare critică de sănătate. Ucrainenii au mai capturat soldați nord-coreeni, însă aceștia au decedat din cauza rănilor la scurt timp după ce au fost luați prizonieri. Într-o postare pe X, Volodimir Zelenski a confirmat că cei doi nord-coreeni au fost transportați la Kiev și se află în paza Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). „Ca și în cazul tuturor prizonierilor de război, acești soldați nord-coreeni primesc asistența medicală necesară,” a declarat Zelenski, spunând și că jurnaliștii vor avea în curând permisiunea de a-i intervieva pe cei doi.
Nici Rusia, nici Coreea de Nord nu au confirmat prezența soldaților nord-coreeni în regiunea Kursk, iar Moscova și Phenianul nu au răspuns încă la prinderea celor doi. Zelenski a dezvăluit că operațiunea de capturare a fost efectuată de forțele speciale ucrainene, care au colaborat cu unități de parașutiști. Un videoclip publicat de forțele speciale arată o parte a operațiunii, prezentând cinci soldați camuflați deplasându-se printr-o zonă împădurită. SBU a publicat și el un material video cu cei doi prizonieri nord-coreeni. Un soldat avea o rană la maxilar și fața bandajată, iar celălalt prezenta o fractură la picior. Un doctor intervievat în cadrul videoclipului susține că le sunt acordate toate tratamentele medicale necesare.
SBU a declarat că soldații capturați, născuți în 1999 și 2005, lucrează în armata nord-coreeană din 2016 și respectiv 2021. Niciunul dintre ei nu putea vorbi ucraineană, rusă sau engleză, astfel că interogările au fost efectuate cu ajutorul Serviciului Național de Informații al Coreei de Sud. Unul dintre soldați avea un document militar rusesc emis sub un alt nume, în timp ce celălalt nu purta nicio formă de identificare. SBU a confirmat că soldații sunt reținuți în conformitate cu legislația internațională și că a fost deschisă o investigație penală pentru a se stabili dacă aceștia au încălcat legile ucrainene împotriva desfășurării războiului. Este clar faptul că autoritățile de la Kiev încearcă să aducă în prim-plan implicarea combatanților străini de partea Rusiei.
Sursa foto: Deutsche Welle