Prezent la Interviurile Digi24.roAnton Rog, directorul Cyberint, a declarat că principalele servicii ruse de spionaj, FSB, GRU și SVR încearcă să spioneze cibernetic „patru-cinci” structuri guvernamentale ale României. „Din punct de vedere cibernetic, au încercat și încearcă într-o formă continuă să fie prezente în unele structuri din Guvernul României, pentru a face spionaj cibernetic”, a explicat generalul SRI.

Anton Rog, general de brigadă al Serviciului Român de Informaţii (SRI) a declarat în cadrul emisiunii că: „Sunt atacuri de tipul Advanced Persistent Threat (amenințare persistentă avansată) care sunt realizate de grupări de criminalitate cibernetică, dovedite de noi sau de partenerii noștri cu care schimbăm informații că sunt afiliate în mod clar guvernului Rusiei, ca să dăm acest exemplu. Pot să vă spun că cel puțin patru, cinci infrastructuri din România au fost ținta acestor atacuri, una dintre ele fiind atacată chiar în prezent. Aceste sunt ținta a trei servicii de informații din Rusia, GRU, FSB și SVR. Aceste atacuri au scopul de a spiona cibernetic, trebuie să spunem acest lucru foarte clar. Scopul lor nu este să pună site-ul jos sau să întrerupă comunicația cu el. Mai mult, dacă ajung să pătrună în rețeau respectivă, optimizează site-ul pentru a funcționa mai bine astfel încât prezența lor să nu fie simțită, interesul lor este să fie cât mai mult timp prezenți, nu în site, dar în rețeaua respectivă, unde sunt și date cu valoare, chiar date cu valoare strategică și prin diverse metode extrem de sofisticate aceste date se fură, sunt duse la grupare, după care la guvernul Federației Ruse, care câștigă un avantaj strategic.”

Directorul Cyberint a dezvăluit că SRI a contribuit și la identificarea românului din Marea Britanie, Ioan Feher, care opera în rețeaua Killnet și care a fost prins marți de polițiștii români și de cei britanici: ”SRI a contribuit cu informații la identificarea românului, poate și a altor români, o să vedem în perioada următoare, cu informații puse la dispoziția organelor de aplicare a legii din România. Acestea au avut și ele propriile lor informații, le-au coroborat, și împreună cu partenerul englez au făcut o descindere la domiciliul din Marea Britanie unde locuia românul”.

Cetățeanul român stătea în spatele calculatorului, dar nu pentru a efectua atacurile, pentru că nu dispunea de asemenea cunoștințe, rolul lui era mai mult instigator, oferea informații despre ținte din România, și anume site-uri care să fie atacate de gruparea Killnet.”

„Killnet afirmă că sunt o grupare de criminalitate cibernetică care nu au legătură cu guvernul Rusiei, trebuie să vedem dacă există sau nu și există o investigație. Cei mai mulți dintre ei sunt de origine rusă, dar sunt și alții care comunică între ei în limba engleză. Putem să tragem concluzia că unii nu sunt neapărat ruși. Sunt o grupare pro-rusă care apără interesele Rusiei. Este treaba noastră să dovedim dacă această grupare este afiliată guvernului Rusiei.”, a mai declarat generalul Anton Rog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.