Sesiunea inaugurală a noului parlament al Georgiei a fost marcată de controverse, în condițiile în care partidele de opoziție au boicotat-o, iar mii de protestatari s-au adunat afară pentru a contesta legitimitatea alegerilor. La sesiune au participat doar 88 de membri ai partidului Visul Georgian aflat la guvernare, lăsând parlamentul, cu 150 de locuri, pe jumătate gol. Și Președinta Salome Zurabișvili a refuzat să participe, acuzând Visul Georgian de fraudă electorală și de tendințe autoritare.

Alegerile din octombrie, considerate un referendum impromptu asupra aspirațiilor Georgiei de aderare la Uniunea Europeană, au adus partidului Visul Georgian o victorie de 54%, conform Comisiei Electorale Centrale. Totuși, opoziția susține că procesul a fost marcat de nereguli, inclusiv acordare de mită, vot dublu și intimidare a opoziției. Observatorii europeni au confirmat aceste acuzații, descriind atmosfera electorală ca fiind afectată de comportamente inadecvate pentru o societate democrată. Nika Melia, liderul opoziției din Coaliția pentru Schimbare, a declarat că „aceasta este o luptă pentru libertate împotriva celor care încearcă să consolideze un regim autoritar”.

Mii de protestatari au manifestat în fața clădirii parlamentului din Tbilisi, acuzând partidul de la guvernare că servește interesele Rusiei. Criticii au spus că Visul Georgian se apropie tot mai mult de Moscova, subminând în același timp principiile democratice. Legi recente promovate de partid au fost comparate cu măsurile represive pe care le-a impus Kremlinul asupra libertății de exprimare în propria sa țară. Președinta Zurabișvili, a cărei funcție nu are foarte multă influență pe plan intern, a refuzat să deschidă sesiunea parlamentară, calificând-o drept neconstituțională. „Principiile universalității și a votului secret au fost încălcate”, a declarat aceasta, adăugând că a depus o plângere la Curtea Constituțională.

Poziția Președintei reflectă nemulțumirea tot mai mare a populației față de guvernarea partidului Visul Georgian, în special în privința îndepărtării de la traiectoria pro-europeană a Georgiei. Procesul de aderare a fost suspendat în iunie, când o lege controversată a fost ratificată de către parlamentarii Visului Georgian. Legea facilitează stoparea tuturor organizațiilor care au peste 20% din fonduri provenite din afara țării, descriindu-le drept „actori străini”. Rămâne de văzut dacă cetățenii Georgiei vor încerca să finalizeze drumul spre Uniunea Europeană, sau țara va intra mai adânc sub influența Rusiei.

Sursa foto: Euractiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.