Autor: Mihai-Marco Percă, masterand al Facultății de Istorie, Universitatea din București
În cadrul unei întâlniri a ambasadorilor statelor membre ale Uniunii Europene, propunerea reprezentantului Ungariei de a deschide un nou grup tematic de capitole de negociere în ceea ce privește Serbia, nu a putut fi adoptată. Acest lucru s-a întâmplat din cauza opoziției ambasadorilor Croației, Estoniei, Finlandei, Germaniei, Letoniei, Lituaniei, Țărilor de Jos și Suediei, ceea ce a însemnat că nu a fost atinsă unanimitatea, care era necesară pentru adoptarea măsurii.
Reprezentanții acestor state au justificat poziția lor prin istoricul haotic al Serbiei în privința drepturilor fundamentale, relațiile tensionate cu vecinul Kosovo și mai ales, refuzul continuu de a impune sancțiuni asupra Rusiei. Propunerea Ungariei viza deschiderea unui grup tematic de opt capitole de negociere care au legătură cu competitivitatea și creșterea economică, cum ar fi taxarea, politica monetară, uniunea vamală și cercetarea științifică.
Serbia a deblocat anterior cinci dintre aceste opt capitole, dar Bruxelles-ul a schimbat regulile în 2020 pentru a crea grupuri tematice de capitole, care acum trebuie să fie deschise în întregime după îndeplinirea unei serii de criterii preliminare. Potrivit reprezentanților Comisiei Europene, Serbia a îndeplinit aceste criterii și este „pregătită din punct de vedere tehnic” să înceapă negocierile în cadrul Grupului tematic 3. Decizia finală în privința progresului aparține însă reprezentanților statelor membre ale UE, care trebuie să o aprobe în unanimitate.
Un motiv de îngrijorare a fost lipsa alinierii politicii externe sârbe la cea europeană, mai ales în ceea ce privește impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei în contextul războiului din Ucraina. Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că țara sa se angajează să adereze la blocul comunitar, dar că își menține dorința de a păstra legăturile tradiționale bune cu Rusia și refuză să se alăture sancțiunilor occidentale.
În plus, Serbia este ținută sub observație din cauza unui acord de schimb liber cu China, care a intrat în vigoare pe 1 iulie și a eliminat 60% dintre tarifele aplicate de cele două părți. Înțelegerea ar afecta parcursul european al țării, în condițiile în care politica comercială externă a țărilor membre este unificată și gestionată de către instituțiile UE.
În timp ce Bruxellesul abordează procesul de extindere ca fiind „bazat pe merite”, deciziile luate de statele membre sunt intrinsec politice. Ungaria, de exemplu, a fost reticentă în a merge mai departe cu oferta de aderare pentru Ucraina, care este în prezent într-un blocaj.
Sursa foto: Balkan Insight

