Într-o perioadă în care în România, forțele politice care susțin renunțarea la integrarea euro-atlantică a țării noastre se află în ascensiune, este mai important ca niciodată să înțelegem care sunt beneficiile pe care apartenența la Uniunea Europeană și la NATO le aduc României. După prăbușirea regimului comunist în 1989, România și-a modificat politica externă, definind drept principale obiective aderarea la cele două organizații internaționale ale lumii occidentale: UE și NATO.
NATO
După ce a ratat primul val de extindere al alianței, cel din 1999, când s-au alăturat Ungaria, Polonia și Cehia, România a fost invitată să adere la summit-ul de la Praga din 2002. Apartenența țării noastre la NATO a fost oficializată în 2004, atunci când alte șase state au devenit membre ale organizației.
Cel mai mare avantaj al apartenenței României la NATO provine din garanțiile de securitate care rezultă din clauza de apărare colectivă din tratatul de la Washington, documentul fondator al alianței. Aceste garanții, reglementate de către articolul 5, deși sunt oferite formal de către toate statele membre, în practică vin în special din partea Statelor Unite ale Americii, principalul membru al organizației, dat fiind că aceasta a fost creată în jurul SUA, datorită puterii sale militare.
Totuși, din punct de vedere juridic, aceste garanții sunt slabe, dată fiind formularea articolului 5 din tratat: „Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părților și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite, va sprijini partea sau părțile atacate, prin realizarea imediată, individual și împreună cu celelalte părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, în vederea restabilirii și menținerii securității în spațiul Atlanticului de Nord”.
Sintagma „acțiuni pe care o consideră necesară” este una care permite oricărui stat membru să întreprindă orice măsură consideră de cuviință în cazul unui atac armat împotriva altuia. Astfel, tratatul nu obligă țările membre să folosească automat forța militară într-o astfel de situație, fiind decizia suverană a fiecăruia dacă recurge sau nu la această opțiune. Indiferent de decizie, termenii documentului fondator al alianței nu sunt încălcați. Totuși, este important de subliniat că în practică, șansele să se întâmple așa ceva sunt extrem de mici, deoarece prestigiul de care se bucură pe scena internațională statele NATO și în special SUA ar avea extrem de mult de suferit dacă acestea nu ar interveni în cazul în care un membru este atacat. Astfel, chiar dacă din punct de vedere juridic garanțiile de securitate din tratatul NATO sunt unele slabe, în practică, acestea au reprezentat și reprezintă în continuare un element de descurajare al unor terțe state de a ataca membrii alianței.
Uniunea Europeană
În privința Uniunii Europene, la care România a aderat în 2007, după un amplu proces de aliniere a legislației internaționale, prin adoptarea acquis-ului comunitar, avantajele provin în principal din apartenența la piața unică și din accesul la fondurile de coeziune, cunoscute sub denumirea de fonduri europene.
Apartenența la piața unică presupune accesul la cele patru libertăți fundamentale care stau la baza ei: libera circulație a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor și a capitalurilor. În temeiul acestor libertăți, cetățenii români se pot muta în alte state membre ale UE și pot accesa piața muncii fără să fie nevoiți să obțină o autorizație de muncă. Astfel, ei au acces la beneficii salariale mult mai mari decât în România, iar o parte din acest surplus o trimit rudelor rămase din țară, acești bani reprezentând un sprijin important pentru acestea și pentru statul român. Accesul la piața unică constituie un imens avantaj și pentru companiile românești, care își pot vinde bunurile și serviciile pe o piață mult mai mare, formată din toate cele 27 de state membre ale UE.
Spre exemplu, dacă o firmă din țara noastră care produce mașini dorește să exporte bunurile în Germania, va putea face acest lucru absolut liber și fără să fie nevoită să achite taxe vamale, cum ar trebui să facă în cazul în care ar alege drept destinație Marea Britanie, un stat care nu mai este membru al UE. Acest lucru permite ca produsele sale să concureze pe piața germană în aceleași condiții cu cele ale unei firme germane.
Celălalt avantaj al apartenenței României la blocul comunitar este reprezentat de accesul la fondurile de coeziune. Acestea au rolul de a reduce decalajele dintre statele UE, reprezentând un sprijin pentru ca țările mai puțin dezvoltate să recupereze teren față de celelalte. În cei peste 18 ani de când România a aderat la UE, fondurile europene au făcut posibilă realizarea unor proiecte importante, atât la nivel național, cât și local, cum ar fi construirea de autostrăzi sau spitale, modernizarea rețelelor de termoficare din marile orașe, sau achiziția de mijloace de transport în comun. Astfel de investiții ar fi greu de finalizat în lipsa acestui sprijin din partea UE, dat fiind că presiunea pe bugetul național sau pe bugetele locale ar fi mult mai mare. Chiar dacă mai sunt multe lucruri de făcut pentru dezvoltarea României, nivelul pe care îl are în prezent nu ar fi fost posibil în lipsa fondurilor europene.
Apartenența țării noastre la UE și la NATO este esențială pentru continuarea dezvoltării sale. În lipsa garanțiilor de securitate și a oportunităților economice oferite de către blocul comunitar ar fi mult mai greu ca România să progreseze. Este important ca beneficiile conferite de către statutul de țară membră a acestor organizații internaționale să fie cunoscute și înțelese de către populație, astfel încât aceasta să își exercite informată dreptul de vot.
