Autor: Mihai-Marco Percă, masterand al Facultății de Istorie, Universitatea din București

Președintele Panama, Jose Raul Mulino, a anunțat că țara sa nu va reînnoi acordul prin care s-a alăturat Inițiativei Noului Drum al Mătăsii al Chinei. Măsura are scopul de a atenua îngrijorările Statelor Unite ale Americii, în condițiile amenințărilor președintelui american Donald Trump de a relua cu forța canalul Panama. În plus, statul din America Centrală va coopera mai mult cu SUA când vine vorba de imigrație, care se bucură de un interes major din partea noii administrații de la Washington DC.

Panama s-a alăturat în 2017 Inițiativei Noului Drum al Mătăsii, cel mai mare proiect extern al președintelui chinez Xi Jinping. Proiectul are scopul de a dezvolta infrastructura din toate țările doritoare, prin intermediul finanțărilor oferite de către China. Totuși inițiativa a fost criticată de-a lungul anilor pentru crearea unor capcane ale datoriilor, care permiteau ulterior Beijingului să își consolideze influența globală.

Anunțurile privind schimbarea de politică a statului din America Latină au fost făcute în cadrul vizitei secretarului de stat al SUA Marco Rubio. Liderul diplomației americane a anunțat că Washingtonul își rezervă dreptul de a lua măsurile necesare în cazul în care influența chineză din zona canalului nu este redusă. Liderii americani văd prezența chineză în regiune drept o amenințare la adresa unei rute esențiale de comunicație și o încălcare a tratatului bilateral dintre SUA și Panama, care reglementează neutralitatea acesteia.

Cele două porturi de la capetele canalului sunt gestionate de către o companie din Hong Kong. Potrivit decidenților americani, această situație i-ar permite Chinei să blocheze ruta care este vitală pentru SUA, în cazul izbucnirii unui conflict între cele două superputeri. Concesia celor două locații către firma chineză este astfel cel mai probabil să fie revizuită de către liderii din Panama.

Sursa foto: Autoridad del Canal de Panamá

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.