Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să călătorească la Washington pentru o întâlnire cu președintele Statelor Unite, Joe Biden, în prima vizită oficială a liderului de la Kiev de când țara sa a fost invadată de ruși în 24 februarie, scrie BBC. Casa Albă a confirmat vizita, iar Zelenski urmează să se adreseze inclusiv Congresului american.

Într-o scrisoare adresată membrilor Congresului, președinta Camerei Reprezentanților în funcție, Nancy Pelosi, i-a îndemnat pe aceștia să participe la ședința de miercuri seara.

Vă rog să fiți prezenți pentru un moment foarte special pentru democrație”, le-a scris ea colegilor, fără să detalieze.

Preşedintele Zelenski ar urma să se întâlnească cu conducerea Congresului SUA şi cu liderii comitetelor naţionale de securitate ale celor două partide, Democrat şi Republican, a adăugat Punchbowl News, citată de Agerpres.

În această vizită, preşedintele ucrainean ar urma să se adreseze unei sesiuni comune a Congresului, conform sursei citate.

Marţi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a declarat că miercuri seară va avea loc o sesiune a Congresului „cu un accent foarte special asupra democraţiei”. Această declaraţie, făcută într-o scrisoare, nu a furnizat detalii despre subiectul sesiunii. Biroul ei nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la informaţiile privind o vizită la Washington a preşedintelui Zelenski.

Reprezentanta Marcy Kaptur, co-preşedintă a Grupului de prietenie pentru Ucraina din Congresul american, a declarat pentru CBS News că sunt în desfăşurare eforturi pentru a-l aduce pe Volodimir Zelenski miercuri la Capitoliu şi pentru ca acesta să se adreseze Congresului.

Am fi foarte onoraţi să-l avem în vizită. Sunt uimită că o poate face, având în vedere situaţia. Ar fi un cadou grozav să-l avem la Capitoliu. Înţelegem personal dacă, în ultimul moment, nu poate ajunge”, a spus Kaptur, citat de CBS News.

Sursă foto: Reuters

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.