Ucraina va primi la summitul NATO de la Vilnius, programat pe 11 și 12 iulie, anumite răspunsuri privind aderarea sa la alianță, susține un viceministru al Apărării de la Kiev, anunță adevărul.ro.

Potrivit lui Vladimir Havrilov, statele membre vor stabili la Vilnius un „agloritm” privind integrarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică.

Havrilov consideră că nu vor exista probleme în fixarea acestui posibil calendar, în pofida mecanismului de luare a deciziilor prin consens și a dreptului de veto al statelor membre.

„Ucraina va primi garanții de securitate la summitul de la Vilnius”

Există toate semnalele că Ucraina va obține ceea ce își dorește”, a spus oficialul ucrainean de rang înalt, în condițiile în care Ungaria a formulat anterior obiecții în privința țării vecine.

Havrilov a avansat chiar și un termen privind aderarea Ucrainei la NATO după încheierea războiului. „Să zicem că într-un an sau doi, după ce se vor face anumite lucruri procedurale”, a estimat el, citat de RFE/RL.

Anterior, unii lideri de stat din NATO, printre care președintele polonez Andrzej Duda, au declarat că Ucraina va primi garanții de securitate la summitul de la Vilnius.

Ar fi vorba de un acord internațional asemănător garanțiilor de securitate de care se bucură Israelul și care ar prevedea furnizarea de arme moderne și tehnologii avansate.

Șe așteaptă totodată crearea Consiliului NATO-Ucraina, prin intermediul căruia Kievul ar putea convoca ședințe de consiliu și solicita asistență din partea statele membre.

Este un pas important, pentru că va permite Kievului să participe la luarea unor decizii”, a declarat șeful diplomației italiene, Antonio Tajani, care a confirmat spusele lui Havrilov privind fixarea unei modalități de aderare.

Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania ar urma să fie participanți direcți la acordul privind acordarea de garanții de securitate Ucrainei.

Sursa foto: Wikipedia Commons / president.gov.ua

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.