Taiwanul a cerut duminică Chinei „să respecte rezultatele alegerilor prezidenţiale” câştigate în ajun de Lai Ching-te, care a promis că va proteja insula de „ameninţările şi intimidarea” venite din partea Beijingului, transmite AFP.

Ministerul Afacerilor Externe solicită autorităţilor de la Beijing să respecte rezultatele alegerilor, să înfrunte realitatea şi să renunţe la reprimarea Taiwanului„, potrivit unui comunicat al ministerului de la Taipei.

Preşedintele ales al Taiwanului, Lai Ching-te (64 de ani), reprezentantul Partidului Democrat Progresist (DPP), a promis sâmbătă, în faţa susţinătorilor săi, să protejeze insula de ”ameninţările şi intimidările din partea Chinei”, după ce Beijingul a transmis după scrutinul prezidenţial şi parlamentar desfăşurat sâmbătă că reunificarea este inevitabilă.

După o campanie marcată de o puternică presiune diplomatică şi militară din partea Chinei, Lai a câştigat alegerile prezidenţiale organizate într-un singur tur de scrutin cu 40,1% din voturi şi va prelua mandatul pe 20 mai.

Lai Ching-te a fost descris de Beijing ca fiind un „pericol grav„, deoarece partidul său susţine că insula este de facto independentă.

Taiwanezii au votat, de asemenea, pentru reînnoirea celor 113 locuri din parlament, unde DPP a pierdut majoritatea.

Sursă foto: An Rong Xu/Bloomberg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.