Patrick Ryder, general-maior al Forțelor Aeriene Americane, a declarat, într-o conferință de presă, că “în acest moment, nu am informații cu privire la niciun plan de retragere a militarilor americani de pe teritoriul Irakului. Continuăm să rămânem concentrați pe misiunea noastră de a înfrânge ISIS”.

Ryder a adăugat că forțele americane se află în Irak la invitația guvernului de la Bagdad și că Pentagonul nu a primit nicio notificare oficială din partea guvernului irakian, cu referire la încheierea misiunii coaliției internaționale.

Vinerea trecută, premierul Irakului, Mohammed Shia’ Al Sudani, a declarat că guvernul se pregătește să pună capăt misiunii coaliției militare internaționale conduse de SUA, care are rolul de a preveni renașterea ISIS. Decizia a fost luată după uciderea unui comandant dintr-o miliție susținută de Iran, în urma unui atac cu drone al SUA.

SUA au trimis 2.500 de soldați în Irak, iar alți 900 în Siria, cu scopul de a ajuta armatele celor două state să prevină reapariția ISIS. Din 7 octombrie 2023 și până în prezent, grupurile de militari au fost atacate de cel puțin o sută de ori, cu rachete sau drone.

Sursă foto: peakpx.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.