Un fapt destul de des omis din dialogul geopolitic contemporan este faptul că până în 2014, Ucraina era în esență un stat neutru, fapt menționat inclusiv în constituția ucraineană din 1996. Una dintre condițiile acestei neutralități era trimiterea întregului arsenal nuclear sovietic care revenea Ucrainei către Rusia, care devenea și garantul acestei înțelegeri.
Anexarea Crimeei și începerea conflictului din Donbas în 2014 au reprezentat semnale de alarmă la adresa ineficienței neutralității cu garanți externi pentru statele pe care guvernul rus le consideră ca fiind în sfera de influență a Federației, fapt confirmat mai apoi de către invazia finală a statului ucrainean, care s-a produs în 2022.
Acest război a dezvăluit faptul că neutralitatea Ucrainei nu a garantat pacea, ci chiar a periclitat-o, dând mână liberă Rusiei să abuzeze de lipsa de aliați concreți ai Kievului. Consecința este că în ciuda sprijinului material și informațional esențial acordat de NATO, acesta este un război pe care ucrainenii vor trebui să îl câștige exclusiv prin sângele propriilor oameni.
Istoria ne demonstrează că și țara noastră se află pe lista de ținte din vizorul rusesc. Secolele de agresiune țaristă și deceniile de opresiune sovietică sunt resimțite viu până în prezent atunci când ne uităm pe o hartă și vedem o Republică Moldova separată de România nu din cauza vreunei decizii a propriilor noștri oameni, ci a unor guverne străine de la Moscova.
Cum este clar că nu deținem nici banii, nici oamenii necesari pentru a ne descurca singuri în fața vreunei agresiuni armate dinspre est, cea mai simplă soluție este să ne păstrăm drumul deja început în 2004, ca parte a celei mai mari și puternice alianțe politico-militare de pe planetă. Acceptarea sprijinului din partea NATO va fi mereu mai bună decât plecarea capului către Rusia.
Sursa foto: Romania Insider