Autor: Codrin Nane-Popa, economist și specialist în relații internaționale

Războiul a fost prezent pe fața pământului de la începutul istoriei noastre. Motivul se datorează celor doua instincte principale umane: instinctul de a supraviețui și instinctul de a prospera. Omul preistoric făcea tot ce îi stătea în putință ca să supraviețuiască, adică să se îngrijească de nevoile sale de bază, cea mai importantă dintre ele fiind hrana. Iar acest lucru însemna, de multe ori, să o ia cu forța de la alți oameni care o aveau.

Odată cu transformarea civilizațiilor de la comunități de vânători-culegători la comunități sedentar-agrare, s-a ivit o nouă necesitate: protejarea comunității și a avuției sale de către cotropitori. Acest lucru putea fi rezolvat de un singur lucru: puterea. Așa au început marile conflicte din istorie. Ori deveneai tu suficient de puternic ca civilizație pentru a te apăra, ori erai atacat și subjugat de o civilizație mai puternică decât tine. Romanii aveau chiar o zicală pentru acest lucru, ”Vae Victis!”, care înseamnă ”Vai de cei învinși!”. Semnificația acestui proverb este că cei învinși sunt complet la mila învingătorilor și că nu ar trebui să se aștepte la milă. În trecut, eșecul de a acumula putere însemna, de cele mai multe ori, chiar moartea. Iar succesul în a acumula putere însemna smulgerea acesteia din mâna celor care o aveau.

Puterea, în trecut, era reprezentată de două lucruri principale: extinderea teritorială, care permitea accesul la resurse, la bani și la un număr mare de cetățeni, care puteau deveni soldați și inferioritatea vecinilor țării. Orice război din istorie, cu excepția celor luptate din orgolii sau răzbunare, avea ca scop fie obținerea de bunuri materiale (bani sau teritorii), fie distrugerea unui inamic puternic, pentru ca acesta să nu mai fie o amenințare pentru statul tău. Tocmai de aceea istoricul grec Tucidide spune că atunci când o nouă mare putere se ridică și amenință hegemonia unei alte mari puteri existente, acestea două vor ajunge inevitabil la conflict militar (Vă puteți gândi despre ce țări este vorba în zilele noastre?). În prezent, vremurile s-au schimbat, iar odată cu ele s-au schimbat și modalitățile prin care marile puteri se luptă pentru supremație globală.

Războiul hibrid, numit și războiul asimetric, s-a dezvoltat ca formă de conflict în urma invenției bombei nucleare, din cauza teoriei Distrugerii Reciproce Asigurate. Deoarece războiul convențional la scară largă nu mai este fezabil, statele recurg la alte modalități de a-și atinge obiectivele geostrategice.

Războiul hibrid are 3 mari dimensiuni: convențional (puterea militară), economic și politic. Acestea sunt metodele principale prin care statele încearcă sa-și exercite influența asupra unei alte țări. În războiul hibrid, liniile dintre civili și militari sunt șterse, întrucât și aceștia, prin anumite metode subversive, pot fi manipulați și determinați să acționeze împotriva statelor lor.

Dimensiunea convențională este reprezentată, în general, fie de intervenția cu forța armată asupra unei țări, fie de simpla amenințarea cu forța militară. Deși este o metodă condamnabilă în diplomația modernă, se poate dovedi, în unele cazuri, destul de eficientă (Amenințările făcute de Donald Trump către Kim Jong-un pentru a înceta testele nucleare si acțiunile de amenințare la adresa Coreei de Sud).

Dimensiunea economică este reprezentată de atacuri la adresa economiei unui stat, pentru a incita cetățenii la revoltă. Întrucât educația politică în rândul unui popor este în general scăzută, aceștia vor da vina pe guvern pentru toate problemele lor și vor ajunge, indirect, să ajute la destabilizarea țării și la a o face mai vulnerabilă în fața acțiunilor actorilor externi (o influență externă crescută asupra țării lor).

Dimensiunea politică este reprezentată de aducerea la guvernarea unei țări a oamenilor care să sprijine realizarea intereselor țării tale în statul sau în regiunea respectivă. Aici intervin, în cazul țărilor democratice, dezinformarea și propaganda, pentru a aduce la putere un om sprijinit de tine, iar în cazul țărilor autoritare, finanțarea unei lovituri de stat sau a unei intervenții militare externe, pentru înlăturarea unui conducător nefavorabil și înlocuirea acestuia cu unul favorabil. Acest mod de abordare a problemelor geopolitice era norma în Războiul Rece, începând de la asasinarea președintelui din Chile, Salvador Allende, de către americani, întrucât acesta avea afiliere politică socialistă și până la intervenția sovietică în Praga, pentru a opri reformele pro-liberalizare din Cehoslovacia.

Un exemplu de război asimetric din zilele noastre este Revoluția EuroMaidan din Ucraina din 2013-2014, care a început din cauza faptului că președintele Yanukovich a refuzat semnarea Acordului de Asociere cu UE, la presiunile Rusiei. Datorită mesajelor pro-europene răspândite în rândul populației de ani de zile, cetățenii s-au răzvrătit și l-au alungat pe președinte din țară, făcând loc unui guvern pro-european. Deși motivațiile pentru aderarea la UE sunt evidente, faptul că aceste informații s-au răspândit atât de repede în rândul cetățenilor reprezintă victoria Uniunii Europene în războiul hibrid.

Este important să nu scăpăm din vedere faptul că suntem constant în conflict. Poziția noastră geostrategică ne face o primă țintă pentru războiul asimetric, așa că, pentru a ne proteja pe noi și pe familiile noastre, este important întotdeauna să realizăm care sunt interesele noastre naționale principale și să nu cădem în capcana atacurilor informaționale. Trebuie să fim întotdeauna cu ochii deschiși către adevăr, oricare ar fi acela, dar să nu ne grăbim să acceptăm orice informație ca adevărată, căci de cele mai mule ori putem fi victimele unei campanii foarte bine puse la punct de dezinformare și de subminare a instituțiilor statului (chiar daca, uneori, pare că se subminează și singure).

Sursă foto: radware.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.