Prof. Nicolae Radu – Rolul psihologiei în războiul contemporan (interviu)

În varianta inițială, războiul modern se purta în trei planuri concrete: terestru, naval și aerian. Avansul tehnologic a forțat acceptarea oficială a încă două zone de acțiune, respectiv cosmosul și spațiul cibernetic. În prezent se vorbește despre acceptarea psihologiei drept a șasea ramură, în ciuda faptului că aceasta are origini antice, fiind mult mai veche decât celelalte două domenii nou-venite. Pentru a clarifica anumite noțiuni și a ne extinde orizontul cunoașterii când vine vorba despre intersecția domeniului militar și a celui psihologic, am apelat la experiența unui specialist în domeniu, domnul profesor Nicolae Radu, care a fost de acord să acorde un interviu publicației noastre. Am încercat să formulez întrebările din acest interviu folosind un grad de complexitate ascendent, adâncind subiectele de discuție odată cu avansul conversației, o metodă care sper că va fi apreciată de către cititorii noștri.

Nicolae Radu a ocupat funcții importante în sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum: Șef Centru de Expertiză Psihologică in cadrul SPP, Director Împuternicit la Centrul de Psihosociologie al MAI, consilier secretar de stat MAI, consilier CSAT, Administrația Prezidențială și purtător de cuvânt al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Nicolae Radu este profesor universitar dr. în cadrul Universității „Spiru Haret” din București. Din anul 2018, în calitate de profesor asociat, a predat cursuri de Ledership, Laborator de specialitate – Servicii de informații și Psihopatologie militară în cadrul Universității București. Din anul 2015, Nicolae Radu este abilitat conducător de doctorat pentru Informații și Securitate Națională în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”. În prezent, domnul profesor are preocupări operaționale in spațiul intelligence, de prevenire și combatere a terorismului, dar și în zona psihologiei aplicate pentru personalul destinat misiunilor speciale tip Sayeret Matkal din cadrul Israel Elite Special Forces Unit și General Staff Reconnaissance Unit 269.

BP: Bună ziua domnule profesor, considerați că ramura psihologiei sau derivate ale acesteia sunt suficient exploatate în studiul conflictelor militare?

NR: Domnule Bogdan Petrescu, invitația dumneavoastră mă onorează, cu atât mai mult cu cât echipa GeoDef îmi este cunoscută prin seriozitatea proiectelor inițiate pentru dezvoltarea culturii de securitate. Întrebarea dumneavoastră provoacă la o analiză obiectivă! Cât de importantă este psihologia în soluționarea conflictelor militare? La ce ajută psihologia? Răspunsurile pot fi multiple! Să fie o simplă întâmplare faptul că Budha spunea că cea mai puternică armă de care poți sa dispui într-un război este mintea dușmanului tău?

Fără sa ne rezumăm la Ping Fa – Arta războiului, studiul conflictelor militare obligă la căutarea de soluții pragmatice, concrete. Am întrebat în repetate rânduri în social-media și întreb și astăzi de ce  mor oameni nevinovați în Palestina și în Israel? Cine are nevoie de războiul din Ucraina? Pe cine supără pacea?

Considerând buna dumneavoastră credință și complexitatea preocupărilor GeoDef pentru analize obiective cu privire la evenimente geopolitice, dar și la nevoia de apărare și securitate națională, trebuie să subliniez faptul că deși psihologia și ramurile derivate, precum psihologia militară, neuropsihologia, psihologia clinică, psihologia organizațională etc. au început să joace un rol tot mai important în studiul conflictelor militare, sunt încă multe aspecte insuficient exploatate. În timp ce unele domenii, cum ar fi psihologia traumei și impactul psihologic asupra soldaților (studiat în special în contextul sindromului de stres post-traumatic), sunt teme de cercetare relativ suficient explorate, nu trebuie să uităm că există multe alte dimensiuni ale conflictelor care ar putea beneficia de o analiză psihologică mai profundă.

Cum se poate vorbi despre înțelegerea modului în care liderii și comandanții iau decizii în condiții de suprasolicitare, fără să avem informații despre personalitate, stăpânire de sine și percepția riscului? Din această perspectivă, valorificând  cele mai eficiente tehnici de control al minții, psihologia deciziilor strategice, psihologia colectivă și propaganda, dar si  psihologia terorismului și radicalizării deschid drumul spre pace! În acest sens, fie că amintim de organizațiile teroriste Al Qaeda  sau de Statul Islamic, fie că ne oprim asupra lui Osama Bin Laden, trebuie să reamintim că înțelegerea psihologică a proceselor de radicalizare, atât individuale, cât și de grup, este esențială în dezvoltarea de măsuri preventive și de intervenție. Din fericire, aceste aspecte sunt teme de cercetare pentru analiza de intelligence, serviciile de informații interne și externe urmărind cu vigilență sporită orice situație de risc.

Personal, cunoscând specificul serviciilor destinate misiunilor speciale, îmi doresc să nu se piardă din vedere importanța recuperării post-conflict, respectiv studierea impactului psihologic pe termen lung asupra comunităților afectate de conflict și găsirea celor mai eficiente metode de reintegrare și vindecare psihologică.  De ce este important acest aspect? Războiul  aduce moarte, din nefericire de cele mai multe ori fiind victime colaterale persoanele în vârsta, femeile și copii!  Cum poate să trăiască un mare mutilat de război, fără mâini și fără picioare, rămas pe viață dependent de cei din jurul sau?

Deși psihologia conflictelor militare a progresat, există încă o nevoie mare de cercetare interdisciplinară pentru a înțelege mai bine complexitatea acestor situații și impactul psihologic la nivel individual și colectiv. In acest sens, să nu uităm importanța ce revine în soluționarea conflictelor militare, psihologiei sociale, psihologiei sănătății și psihologiei mediului, din păcate studiate secvențial în raport cu nevoia de pace!

BP: Cum credeți că pot veni cercetările academice în mod concret în sprijinul dezvoltării mijloacelor și tehnicilor specifice psihologiei în zona militară?

NR: În urmă cu puțin timp, Academia Română,  cu sprijinul  US Embassy in Romania lansa Barometrul de securitate al României, temele aduse în discuție vizând vulnerabilități și riscuri cu privire la securitatea națională, dar și importanța Alianței NATO în gestionarea situațiilor de criză. O atenție deosebită poate fi acordată Universității Naționale de Apărare, la Institutul de Studii Strategice, dar și Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul, din cadrul Serviciului Român de Informații, care prin Institutul Național de Studii de Intelligence participă la identificarea unor soluții inovative pentru problemele stringente cu care se confruntă lumea actuală: război psihologic, migrație, terorism, sustenabilitate, creșterea gradului de securitate a infrastructurii critice etc.

Astfel, se poate reține faptul că cercetările academice pot sprijini concret dezvoltarea mijloacelor și tehnicilor psihologice în zona militară prin aplicarea unor descoperiri inovative în psihologie în practici și strategii de intervenție specifice. În acest sens, decidenții politico-militari trebuie sa încurajeze si sa finanțeze elaborarea de programe de reziliență și pregătire psihologică, cu metode validate științific pentru creșterea rezilienței mentale a militarilor, atât în faza de pregătire, cât și pe câmpul de luptă. Studiile despre stresul post-traumatic, reziliența și recuperarea psihologică, sunt esențiale pentru a crea programe de instruire menite să reducă impactul traumei.

Din acest punct de vedere, cercetările în psihologie pot identifica și valida tehnici inovatoare de intervenție în cazurile de traume severe, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală, terapia prin expunere, EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing), sau chiar tehnici bazate pe realitate virtuală, care să permită simularea unor scenarii de confruntare a fricii și traumei în condiții controlate. Totodată, prin colaborarea cu psihologii militari, cercetările academice pot contribui la crearea unor teste și evaluări mai precise pentru a identifica trăsăturile psihologice necesare în funcții militare specifice, cum ar fi în domeniile operațiunilor speciale, ale conducerii strategice, sau al inteligenței cibernetice. Cercetările din domeniul psihologiei cognitive și comportamentale pot fi aplicate pentru a dezvolta tehnici și antrenamente care să sprijine luarea deciziilor rapide și eficace în situații critice. Testarea și aplicarea acestor descoperiri în simulatoare de luptă sau antrenamente virtuale ar putea aduce beneficii tangibile în pregătirea militarilor pentru realitatea câmpului de luptă.

Prin parteneriate cu mediul academic, militarii și veteranii pot beneficia de metode testate pentru reintegrarea socială și reabilitarea psihologică, inclusiv prin terapii inovative de grup sau individuale. De asemenea, studierea efectelor pe termen lung ale conflictelor poate contribui la îmbunătățirea politicilor de suport post-conflict. Nu în ultimul rând, colaborarea dintre psihologi și experți IT poate facilita dezvoltarea unor tehnici de antrenament psihologic bazate pe realitate virtuală sau realitate augmentată, care să simuleze condițiile de pe câmpul de luptă și să ofere un cadru sigur pentru antrenarea abilităților cognitive și psihologice esențiale. Aceste contribuții concrete sunt posibile doar printr-o colaborare constantă între cercetătorii academici și specialiștii militari, care pot adapta și personaliza descoperirile științifice pentru a se potrivi contextului și nevoilor specifice din zona militară.

BP: Există vreo modalitate prin care Forțele Armate Române exploatează beneficiile cercetărilor științifice în activitățile curente?

NR: Ministerul Apărării Naționale, respectiv Armata Română, au început să integreze unele dintre beneficiile cercetărilor științifice în activitățile lor curente. Deși amploarea acestui proces este încă în creștere comparativ cu alte state, modalitățile prin care se exploatează cercetările științifice sunt vizibile prin  colaborarea cu institute și universități, precum Academia Tehnică Militară, Universitatea Națională de Apărare și alte institute de cercetare pentru a dezvolta programe de instruire, reziliență psihologică și metode de selecție a personalului. Potrivit informațiilor din surse deschise, aceste instituții efectuează cercetări asupra stresului operațional și a efectelor psihologice ale conflictelor, cu scopul de a îmbunătăți programele de suport pentru militari, un rol deosebit de important revenind  Centrului Național Militar de Psihologie și Sănătate Comportamentală. Armata Română a implementat programe care se bazează pe studii privind reziliența psihologică, încercând să   îmbunătățească sprijinul oferit militarilor în misiuni internaționale. După participarea la conflicte din teatre de operațiuni precum Afganistan și Irak, accentul pe sprijinul psihologic a devenit mai pronunțat, iar metodele de suport psihologic sunt inspirate din cercetările științifice disponibile.

În mod cert, Armata Română exploatează beneficiile cercetărilor științifice în activitățile curente, precum tehnici de selecție și evaluare a personalului. Cercetările din psihologia comportamentală sunt integrate în evaluarea aptitudinilor și a capacității de adaptare a candidaților la stres și condiții adverse, antrenamente bazate pe simulări. Prin colaborări internaționale, sunt folosite metode bazate pe cercetări moderne în simularea scenariilor de luptă, în special prin colaborarea cu NATO și alte forțe armate partenere.

BP: Care sunt tehnicile de manipulare/de influență socială folosite în cadrul acțiunilor desfășurate de entități guvernamentale împotriva cetățenilor altor state și care sunt, cel mai adesea, efectele unor astfel de acțiuni asupra capacității oamenilor de a lua decizii raționale?

NR: Întrebarea dumneavoastră, domnule Bogdan Petrescu,  nu este deloc ușoară, cu atât mai mult cu cât invită la o cunoaștere profundă a evenimentelor istorice! Este știut că la nivelul tuturor statelor, entitățile guvernamentale folosesc o serie de tehnici de manipulare și influență socială în cadrul acțiunilor de propagandă și război informațional îndreptate spre cetățenii altor state, cu scopul de a controla opinia publică și de a slăbi reziliența socială a acestora, precum divizarea socială, dezinformarea, propaganda, apelul la autoritate și surse false, flooding (inundația informațională), tehnica whataboutism, tehnici de farming și omisiune, etc. Dacă dezinformarea presupune difuzarea de informații false, incomplete sau distorsionate, menite să creeze confuzie și neîncredere în sursele oficiale, tehnica „whataboutism” este o metodă de a distrage atenția de la o problemă reală, prin redirecționarea discuției către alte subiecte care pot induce o senzație de echivalență morală sau ambiguitate. Astfel, se reduce capacitatea publicului de a judeca clar o anumită problemă. Trebuie reținut și faptul că tehnicile amintite au efecte negative asupra capacității oamenilor de a lua decizii raționale, influențându-le percepția și judecata, alterând gândirea critică și amplificând nivelul de anxietate și incertitudine!

BP: Care sunt caracteristicile psihologice ce pot face o persoană mai vulnerabilă la propagandă sau campanii de dezinformare, fie în mediul online, fie în viața de zi cu zi?

NR: Din perspectiva conflictelor militare, Sunt Tzu amintea că toată arta războiului se bazează pe înșelătorie! Ce înseamnă echilibrul emoțional și puterea de a induce în eroare inamicul? Greșea Lenin când spunea că dacă vrei să cucerești lumea trebuie să le spui oamenilor ce vor să audă? Literatura de specialitate oferă o multitudine de posibilități de cunoaștere, de la valorificarea gândirii istoricilor antici și până la Tratatul de Dezinformare scris de Vladimir Volkoff. Dacă Erasmus ne îndeamnă să nu uităm niciodată ca omul este astfel clădit, încât ficțiunile îi fac o impresie mai puternică decât adevărul, Volkoff subliniază faptul că dezinformarea este o manipulare a opiniei publice în scopuri politice, folosind informații tratate cu mijloace denaturate!

Cât de mult reușește setea de putere să altereze mintea unui om? Dar nevoia de aprobare și conformismul social?  Cât de mult alterează adevărul credințele preexistente? Vulnerabilitatea unei persoane la propagandă sau campanii de dezinformare este influențată de mai multe caracteristici psihologice, care, în combinație, pot afecta capacitatea de a evalua critic informațiile și de a rezista manipulării. Persoanele care nu au experiență în analiza critică a informațiilor sau care nu au cunoștințe solide despre tehnicile de manipulare sunt mai ușor de influențat. Antidotul care poate fi folosit împotriva propagandei sau campaniilor de dezinformare este asigurat de cunoaștere!  Educația media și competențele digitale sunt factori importanți în capacitatea de a discerne între informații credibile și false. Semenii noștri care au o nevoie ridicată de acceptare socială sau care tind să se conformeze opiniilor majorității sunt mai predispuși să accepte propaganda pentru a evita conflictul sau izolarea. Această nevoie poate determina individul să adopte o narativă promovată pe scară largă fără să o pună la îndoială. Cei care experimentează frecvent anxietate sau nesiguranță sunt mai vulnerabili la mesaje alarmiste sau la narațiuni ce oferă soluții simple la probleme complexe. Propaganda exploatează frecvent anxietatea și incertitudinea pentru a atrage oamenii către un sentiment de stabilitate aparentă. Persoanele cu tendința de a căuta informații care le confirmă propriile credințe preexistente sunt mai predispuse să accepte propagandă care se aliniază cu perspectiva lor asupra lumii. Aceasta poate închide mintea în fața informațiilor contradictorii și reduce capacitatea de a evalua obiectiv mesajele.

Un risc in fața acțiunilor de dezinformare revine și celor care manifestă o deschidere emoțională excesivă! Propaganda și dezinformarea exploatează adesea emoțiile puternice (frică, furie, mândrie) pentru a amplifica impactul mesajului. Persoanele cu o sensibilitate emoțională mai ridicată sau care reacționează puternic la stimuli emoționali (cum ar fi știrile alarmiste sau poveștile dramatice) sunt adesea mai ușor de influențat.

BP: Cât de puternic credeți că sunt expuși cetățenii României unor acțiuni de propagandă și dezinformare? Care considerați că este originea acestora?

NR: Prezența României în cadrul Uniunii Europene ca stat membru, dar și implicarea în cadrul misiunilor NATO nu au rămas neobservate  în plan extern, campaniile de propagandă și dezinformare care provin din alte state neprietene reprezentând un pericol major pentru stabilitatea internă a țării, prin destabilizarea încrederii în NATO, UE și în guvernul român, prin mesaje ce accentuează idei precum suveranitatea amenințată, sau avantajele oportune ale nealinierii.

Cetățenii României sunt destul de expuși la propagandă și dezinformare, în special prin intermediul rețelelor sociale, al mediei tradiționale și prin campanii online care provin, cel mai adesea, din surse externe sau interese private. În contextul pandemiei COVID-19, de exemplu, România a fost puternic expusă la teorii ale conspirației și dezinformare în legătură cu măsurile de sănătate publică și vaccinurile. Aceste campanii au provenit din diverse surse, inclusiv grupuri locale și externe și au avut efecte considerabile asupra percepției publice și a ratei de vaccinare. Cine a câștigat de pe urma campaniei de prevenire și combatere a pandemiei COVID-19 în Romania? Vreau să cred că cetățenii si nu afacerile oneroase cu măști și izolete dovedite după achiziționare ca fiind neperformante, în comparație cu cele din Uniunea Europeana!

Existența unei varietăți de canale informaționale necontrolate și a unei participări active în rețelele sociale creează un mediu vulnerabil pentru astfel de acțiuni, mai ales în lipsa unei educații media solide și a competențelor digitale. Rețelele sociale sunt si în Romania o platformă principală pentru distribuirea dezinformării, întrucât știrile nefiltrate și fără verificare sunt adesea distribuite pe scară largă. Lipsa unor mecanisme clare de verificare a informațiilor și a unei culturi de verificare media fac din rețelele sociale un teren fertil pentru propagandă și dezinformare.

BP: Ne puteți oferi câteva exemple de acțiuni de manipulare în mediul online (de la nivel național sau internațional), care v-au atras atenția în mod deosebit și care ar putea reprezenta un bun exemplu pentru a înțelege riscurile la care ne expunem „consumând” informații neverificate de pe internet?

NR: Sunt câteva exemple notabile de acțiuni de manipulare în mediul online, desfășurate atât la nivel internațional, cât și național, care ilustrează riscurile dezinformării și efectele ei.  Pandemia COVID-19 a fost însoțită de o avalanșă de informații false și teorii ale conspirației la nivel global, care au exploatat teama și nesiguranța. În România, un exemplu a fost circulația masivă a informațiilor nefondate despre vaccinuri, microcipuri și efecte adverse exagerate. Campanii bine orchestrate, venite parțial din surse externe și amplificate de influenceri locali, au reușit să submineze încrederea publicului în autorități și să crească rata refuzului de vaccinare. Aceste informații false s-au răspândit rapid prin Facebook, YouTube și WhatsApp, ilustrând cât de periculoase pot fi astfel de campanii pentru sănătatea publică. Un alt exemplu de acțiune de manipulare în mediul online poate fi dat de alegerile prezidențiale din SUA din 2016. În timpul campaniei, au fost descoperite conturi și pagini false create de ferme de trolli și boți de origine rusă, care au diseminat informații false pentru a influența alegătorii și a polariza societatea. Paginile respective promovau narațiuni divergente, de la teorii conspiraționiste până la subiecte extrem de polarizante, cum ar fi rasismul și imigrația, având drept scop crearea unei atmosfere tensionate și fragmentarea electoratului american.

BP: Cum pot fi folosite tehnicile de persuasiune într-un mod etic pentru a combate dezinformarea și pentru a conduce la creșterea gradului de conștientizare în rândul populației cu privire la riscurile pe care le implică asemenea acțiuni?

NR: Tehnicile de persuasiune pot fi aplicate etic pentru a combate dezinformarea și pentru a spori gradul de conștientizare prin crearea unor campanii care respectă autonomia individului și se bazează pe transparență, empatie și educație. O abordare etică este folosirea autorității ca sursă de credibilitate, invitând experți și specialiști recunoscuți (medici, cercetători, profesori) să comunice informațiile relevante. Campaniile care implică figuri de autoritate bine intenționate, transparente și capabile să explice complexitatea situațiilor fără a exagera sau a dezinforma, prezentându-și dovezile și sursele, contribuie la construirea încrederii publicului. Prin încurajarea accesului la date și explicarea metodelor de verificare a acestora, cetățenii pot deveni mai sceptici față de informațiile neverificate și mai dispuși să adopte o abordare critică.

Normalizarea comportamentului de verificare a informațiilor este deosebit de importantă pentru a combate dezinformarea și pentru a crește conștientizarea în rândul populației. Oamenii sunt mai predispuși să își ajusteze comportamentul atunci când întâmpină norma socială. Campaniile etice pot prezenta verificarea informațiilor drept un comportament normal și recomandat, subliniind că majoritatea oamenilor sunt preocupați de verificarea informațiilor pentru a combate dezinformarea. Mesaje de tipul „90% dintre cetățeni verifică știrile înainte de a le distribui” pot contribui la adoptarea acestui comportament fără folosirea manipulării. În acest sens, recomand cartea „Fake news si dezinformare online – recunoaște și verifică”, scrisă de Bogdan Oprea, drept un manual pentru toți utilizatorii de internet.

Un alt mod etic de a folosi persuasiunea este să stimulezi gândirea critică prin dialog deschis. În loc să se impună o anumită concluzie, campaniile pot invita publicul să reflecte asupra informațiilor prin întrebări: „De unde știi că această informație este adevărată?” sau „Cum ai putea verifica acest lucru?” Aceasta le permite oamenilor să ia decizii informate și să devină mai autonomi în gestionarea informațiilor. Mesajele pozitive repetate și coerente pot ajuta la crearea unei rezistențe mentale împotriva dezinformării. Campaniile care prezintă informații corecte în mod repetitiv și sub formă de sinteză ajută la construirea unui sentiment de familiaritate cu informația corectă, facilitând adoptarea acesteia. Astfel, expunerea constantă la mesaje informative verificate contracarează efectul dezinformării, fără a manipula în mod forțat percepția publicului. Dar ce facem când majoritatea posturilor de televiziune prezintă știri cu un puternic impact emoțional asupra populației, de la violuri, explozii in lanț, atacuri cu drone, autorități depășite de efectul inundațiilor, etc.?  Cum poate fi explicată nevoia de senzație din partea telespectatorilor, violența și limbajul vulgar fiind adesea promovate în cuprinsul unor emisiuni cu rol de informare?

BP: Credeți că poate fi implementat un mecanism la nivelul sistemului de educație pre-universitar, care să contribuie la formarea unui minim de cunoștințe în rândul tinerilor pentru a se putea proteja în fața manipulărilor din mediul online, având în vedere că observăm o tot mai mare utilizare a rețelelor de socializare de la vârste din ce în ce mai fragede?

NR: Întrebarea dumneavoastră deschide drumul spre o invitație la măsuri comune pentru a face față manipulărilor din mediul online! Da, un astfel de mecanism este posibil! Tinerii, viitorul nostru, trebuie să fie pegătiți pentru a recunoaște și a rezista manipulărilor din mediul online. O soluție concretă ar fi introducerea educației media ca disciplină obligatorie, începând chiar de la clasele mici, sub forma unei materii distincte sau integrate într-o disciplină existentă, precum limba română, educația civică sau educația socială. Această materie ar putea aborda concepte de bază despre informațiile online, mass-media, cum funcționează algoritmii social media și impactul dezinformării. O prioritate pentru cunoașterea adevărului și eliminarea informațiilor false trebuie să rămână dezvoltarea gândirii critice și a competențelor de evaluare a informațiilor. Cum poate fi realizat acest lucru? Gândirea critică poate fi dezvoltată prin exerciții de analiză și discuții care îi învață pe elevi să pună întrebări, să verifice sursele și să identifice tipare de manipulare. Aceasta poate include activități practice, cum ar fi exerciții de analiză a știrilor sau discutarea unor scenarii de dezinformare, unde elevii sunt invitați să identifice posibile manipulări. In acest sens, un rol important revine alfabetizării digitale  si implicării cadrelor didactice si a părinților. Pe cine ajută promovarea ambiguității și fixarea minciunii la rang de adevăr? Răspunsul la această întrebare o să îl căutăm împreună poate într-o viitoare dezbatere! Vă mulțumesc pentru invitație!