Autor: Codrin Nane-Popa, economist și specialist în relații internaționale
Haideți să vă arăt cum puteți profita de mersul lumii actuale, aruncând un ochi în istorie.
În anul 1683, trupele otomane conduse de Kara Mustafa Pașa asediază Viena. Rămase în oraș, pe lângă o populație înspăimântată, mai sunt doar 10.000 de ostași care trebuie să apere orașul de un tsunami absolut de 150.000 de soldați turci.
Acest asediu este faimos pentru rezistența eroică a soldaților habsburgici, care nu s-au lăsat înfrânți până la venirea trupelor poloneze (conduse de regele Ioan al III-lea și intrate în istorie ca „husarii înaripați”), care au salvat situația și au învins armata sultanului.
Un lucru mai puțin știut, în schimb, este faptul că, cu doar aproximativ două zile înainte ca armata turcă să înconjoare și să asedieze orașul, împăratul Leopold I al Austriei a fugit. Împreună cu aproape 60.000 de nobili. Da. Exact. 60.000 de nobili. Vă dați seama ce teroare a fost pe cetățenii care s-au trezit în imposibilitatea de a se mai salva, trebuind să îndure un dur asediu, neștiind dacă vor supraviețui. Asta arată că, în orice timp, cine a avut informația și posibilitatea financiară nu prea a avut de suferit.
În anul 1946, Winston Churchill anunța cu un aer sumbru că „O Cortină de fier a coborât asupra continentului”, făcând referire la împărțirea Europei în două zone de influență, una democratică, cealaltă comunistă. În ziua de astăzi, în școlile din toată lumea se predă despre cum aceste două ideologii diferite au fost întotdeauna în conflict, adepții lor considerându-se unii pe alții ca fiind dușmani eterni.
În realitate, indiferent de diferențele ideologice, comerțul dintre cei doi poli de putere era foarte obișnuit, înfloritor chiar, deoarece oamenii de afaceri, în special cei britanici, aveau interese foarte mari să importe marfă ieftină din Uniunea Sovietică și să vândă înapoi produse finite și semifabricate. (În 1959 s-a semnat chiar un acord pe 5 ani în vederea acestui lucru, ne spune un articol din The Guardian scris în 1960).
Întotdeauna oamenii au fost o masă de manevră a cărui unic scop era, în concepția guvernanților, de a le susține și lăuda acțiunile. Puterea într-un stat a depins mai mereu de prestigiu. În monarhie, un rege sau o regină care nu avea prestigiu era ușor de detronat sau asasinat, din lipsă de încredere a oamenilor în capacitățile sale de conducător. Într-o democrație, în lipsa prestigiului, conducătorii nu mai erau realeși, pierzându-și astfel toată influența și, uneori, chiar și averea.
Pierderea încrederii în conducători a condus la instabilitate politică, având ca rezultat crize financiare, abuzuri de putere și corupție în rândul funcționarilor și chiar morți în rândul cetățenilor. Este de înțeles, astfel, că fiecare guvern are interesul ca guvernații să fie cât mai necunoscători în chestiunile de stat (pentru a nu se crea panică) și să ajungă să își susțină guvernanții cât mai mult (pentru a-și menține puterea). La urma urmei, atât timp cât costul traiului scădea în SUA datorită prețurilor mici la materii prime, pe cine mai interesa că acestea erau importate de la dușmanul lor de moarte, Uniunea Sovietică? (chiar dacă cifra oficială a valorii comerțului dintre SUA-URSS era de aproximativ 1% din exporturile totale, tot au fost cetățeni și mai ales oameni de afaceri care au beneficiat enorm de pe urma acestui fapt).
Trebuie să înțelegem că orice stat este condus de elite (nu, nu e genul de articol despre Oculta Mondială). Elita unui stat e reprezentată de clasele cele mai de sus: în monarhie – regele și familiile nobiliare, în republici – conducătorii guvernului și marii afaceriști. Aproape toate acțiunile unui stat pe scena politică a lumii au drept scop îndeplinirea obiectivelor acestor elite (acumularea de bani și influență – așa cum am scris într-un articol precedent). Uneori, aceste interese se aliniază și cu interesele cetățenilor. De cele mai multe ori, nu. Știu că acest lucru nu este drept, dar este adevărat. Da, adevărul uneori e neplăcut, dar realismul poate salva vieți.
Așa cum am promis, o să vă spun acum cum puteți profita de mersul lumii. A profita înseamnă fie a identifica oportunități și a le valorifica pentru a-ți îmbunătăți viața, fie a te proteja pe tine și familia ta, fie ambele. Acum ştim că geopolitca nu este decât manifestarea intereselor elitelor din cele mai puternice state ale lumii. Știm care sunt interesele elitelor: bani și influență – ca să le numim doar pe cele de la suprafață. Trebuie să știm cine sunt elitele ca să știm ce vor face? Nu neapărat. E mai eficient să știm să identificăm resursele pe care aceste elite ar putea fi interesate să le valorifice (materiile prime, calitatea forței de muncă sau poziția geografică strategică).
Dacă aflăm că o companie a cumpărat o mină de aur, ne putem aștepta să îi crească veniturile, deci poate şi prețul acțiunilor (logic, nu?). Dacă știm că o țară s-a stabilizat în urma unui război civil sau a unui dezastru natural, iar forța de muncă e ieftină, ne putem aștepta să apară investiții străine (fabrici și uzine) în țările respective. Dacă știm că o țară se afla într-un punct de tranziție a mărfii în comerțul internațional (cum ar fi, de exemplu, Egiptul) ne putem aștepta ca multe țări să investească masiv în infrastructura de transport a țării respective, pentru a facilita transportul și a reduce costurile finale ale mărfii.
Dar mai e o problemă: dacă o țară se afla într-o zonă de tranziție a mărfii, dar prin dezvoltarea ei, o altă țară mai puternică ar avea de suferit (că nu mai trece marfa pe acolo și nu mai fac bani din activitățile aferente transporturilor – cum e România, dar nu mai comentăm), este de așteptat ca țara mai puternică să facă tot ce îi stă în putință să împiedice dezvoltarea țării mai puțin evoluate (prin corupție, discreditare internațională sau destabilizare). Știind lucrurile acestea, putem face multe predicții, îmbunătățindu-ne deciziile și protejându-ne stilul de viață.
Nu trebuie să devenim elite guvernamentale pentru a avea un impact pozitiv într-o țară sau pentru a avea informații şi avantaje. Tot ce trebuie să facem este să ne educăm, să devenim elite intelectuale și profesionale. Dacă ne educăm, suntem mai aproape de informații. Dacă suntem mai aproape de informații, putem să ne pregătim pentru ce urmează. Iar dacă toți, împreună, ne educăm și ne pregătim, putem ajunge nu numai să avem grijă de noi, ci chiar să facem schimbări bune în țara noastră. Chiar dacă decizia e la guvern, puterea e la noi. Prin auto-educare ne putem da seama de cât de multe putem face fiecare în jur și vom vedea cu toții cum lucrurile din jurul fiecăruia dintre noi se îmbunătățesc.
Sursă foto: eui.eu
