Procurorii au descoperit o rețea care furniza documente de identitate false cetățenilor din Republica Moldova, Ucraina, dar chiar și Federația Rusia. Printre suspecți se numără funcționari din două primării și două servicii de evidență a populației din județul Botoșani, care colaborau cu intermediari pentru a identifica case nelocuite, acestea fiind fie nefolosite de către persoanele de contact, fie deținute de persoane decedate sau plecate din țară. Funcționarii foloseau mai apoi adresele pentru a emite acte de identitate false. Peste 10.000 de cetățeni străini figurau fictiv ca având domiciliul la diferite adrese din comună.

Prețul pentru emiterea unui document fals varia între 350 și 400 de euro, iar banii erau împărțiți astfel:

  • 100-150 de euro mergeau la persoanele care acceptau să „găzduiască” fictiv străinii.
  • 50-100 de euro ajungeau la funcționarii Serviciului de Evidență a Populației pentru introducerea datelor false și eliberarea rapidă a actelor.
  • 50 de euro reveneau autorităților locale pentru emiterea documentelor necesare falsificării buletinelor, precum unele adeverințe sau chitanțe fiscale.

Miercuri, Parchetul General a desfășurat 90 de percheziții în județul Botoșani, vizând funcționarii și intermediarii implicați. Acuzațiile aduse sunt de luare de mită, fals în înscrisuri oficiale și trafic de influență. Erau întocmite mai multe tipuri de documente false, inclusiv declarații de luare în spațiu, sau adeverințe și acte care modificau datele personale. Documentele fabricate de către funcționari erau ulterior folosite pentru deplasarea rapidă către restul Uniunii Europene. Mulți dintre străini nu au locuit și nu vor locui vreodată în imobilele și anexele gospodărești pe care le au declarate drept domiciliu în România.

Sursa foto: Universul.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.