Anunțul vine după constatarea Comisiei Europene asupra faptului că Moldova îndeplinește toate cele nouă recomandări care au fost făcute odată cu depunerea candidaturii țării în februarie 2022. Negocierile vor începe pe 25 iunie în Luxemburg, motiv pentru care Președinta Moldovei, Maia Sandu, a numit-o pe vice prim-ministra pentru integrare europeană Cristina Gherasimov drept principalul reprezentant al Republicii Moldova în cadrul acestor negocieri. Aderarea europeană nu va fi un proces instantaneu, ci un demers de câțiva ani, Sandu promițând că Republica Moldova va reuși să devină membră a Uniunii Europene până în 2030.
Anterior, Parlamentul votase pe 21 martie în favoarea continuării procesului de aderare, hotărând mai apoi pe 16 mai asupra efectuării unui referendum la nivel național relativ la aceeași problemă. Acest referendum va fi organizat la data de 20 octombrie 2024, scopul său fiind consemnarea permanentă în constituție a voinței populare moldovenești, ca măsură preventivă în cazul terminării mandatului actualului guvern fără a fi reînnoit. Începerea negocierilor pentru Moldova au fost anunțate simultan cu cele pentru Ucraina, urmând ca cele două procese să fie efectuate în paralel.
Sursa foto: Euractiv.ro