Autor: Dragoș Sorescu, student al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București

Consiliul Uniunii Europene a anunțat astăzi suspendarea parțială a acordului de facilitare a vizelor dintre UE și Georgia. Această decizie implică faptul că diplomații și oficialii din Georgia vor trebui să aplice pentru viză atunci când călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene. Măsura presupune că, în cazul țărilor care au reintrodus cerințe de viză, oficialii georgieni nu vor mai beneficia de avantaje precum taxe reduse, procesare rapidă a cererilor, sau reducerea documentației necesare. Aceasta reprezintă un răspuns direct la modificările legislative adoptate recent de Georgia.

Uniunea Europeană critică adoptarea legii privind „transparența influenței străine” și a pachetului legislativ referitor la „valorile familiale”, considerând că acestea afectează grav drepturile fundamentale ale georgienilor. Printre drepturile vizate se numără libertatea de asociere și exprimare, dreptul la intimitate și participarea la viața publică, precum și reducerea discriminării. Aceste schimbări legislative, alături de represiunile violente asupra protestatarilor, politicienilor și jurnaliștilor independenți, sunt considerate în contradicție cu valorile europene. Decizia guvernului georgian de a amâna negocierile de aderare la UE până în 2028 a amplificat tensiunile.

Suspendarea acordului de facilitare a vizelor este țintită către anumite categorii de oficiali, inclusiv membrii delegațiilor, reprezentanții guvernelor naționale și regionale, parlamentari, judecători ai Curții Constituționale și ai Curții Supreme, precum și deținătorii de pașapoarte diplomatice. Cetățenii georgieni care dețin pașapoarte obișnuite vor continua să beneficieze de călătorii fără viză pentru sejururi scurte în Uniunea Europeană. Totuși, oficialii vor fi supuși unor reglementări stricte, conform deciziilor luate de statele membre.

Acordul de facilitare a vizelor, încheiat în 2011, a fost destinat simplificării procesului de obținere a vizelor pentru călătorii scurte. Acesta include o clauză care permite suspendarea parțială sau totală în cazuri de securitate națională, ordine publică sau sănătate publică. Din 2017, cetățenii georgieni au fost scutiți de vize pentru călătorii de scurtă durată în UE. Totuși, odată cu intrarea în vigoare a suspendării parțiale, statele membre pot introduce cerințe de viză pentru deținătorii de pașapoarte diplomatice sau oficiale.

Sursa foto: Anadolu Agency

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.