Forțele navale ale Chinei și Rusiei au început duminică desfășurarea unui exercițiu comun dintr-un port din sudul Chinei, la câteva zile după ce NATO au numit Beijingul un „facilitator decisiv” al războiului din Ucraina. Ministerul chinez al Apărării a declarat într-un scurt comunicat că ambele părți vor efectua patrule în Pacificul de Vest și de Nord, dar că operațiunea nu avea nicio legătură cu situațiile internaționale sau regionale. Exercițiul a început în provincia Guangdong și va dura până la sfârșitul lunii, având scopul de a demonstra capacitățile celor două forțe navale de a face față amenințărilor de securitate, incluzând exerciții antirachetă, atacuri de la distanță și apărare anti-aeriană. Exercițiile comune au loc în urma ultimelor momente tensionate dintre China și NATO, cauzate de o declarație emisă săptămâna trecută. Comunicatul aprobat de toți cei 32 de membri ai NATO la summitul din Washington, a spus că Republica Populară devine un „facilitator decisiv” al războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Drept răspuns, China a acuzat NATO că urmărește rezolvarea propriilor probleme de securitate în detrimentul altor țări și a recomandat Alianței să nu genereze haos în Asia. Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministrului de Externe chinez a susținut că țara sa are o poziție echitabilă și obiectivă în ceea ce privește războiul din Ucraina, spunând că comerțul dintre China și Rusia este legitim și se bazează pe regulile Organizației Mondiale a Comerțului. Relațiile tensionate dintre America și China au fost exacerbate și de faptul că săptămâna trecută, un cutter al Gărzii de Coastă a SUA aflat în timpul unei patrule de rutină în Marea Bering a întâlnit mai multe nave militare chineze într-o zonă deschisă traficului internațional, care făcea totuși parte din zona economică exclusivă a SUA. Echipajul a detectat trei nave la aproximativ 200 de kilometri nord de Insula Amchitka din Lanțul Aleutin, dar a declarat că navele chineze au operat în conformitate cu regulile și normele internaționale.

Sursa foto: MWCD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.