Uniunea Europeană este pe cale să revizuiască alocarea bugetului său, permițând redirecționarea a miliarde de euro din fondurile de coeziune către proiecte de apărare, o schimbare strategică alimentată de îngrijorările privind orientarea politicii externe a SUA sub administrația lui Trump. Modificările UE ar putea redirecționa până la 392 miliarde de euro, inițial destinate reducerii disparităților economice dintre statele-membre, spre susținerea industriilor de apărare. Doar aproximativ 5% din aceste fonduri au fost utilizate până în prezent, beneficiarii principali fiind țări ca Polonia, Portugalia și România. Noile direcții de alocare clarificate vor permite statelor-membre să utilizeze aceste fonduri pentru tehnologia cu dublă utilizare, cum sunt dronele, sau pentru consolidarea infrastructurii militare, inclusiv drumuri și poduri întărite pentru a susține echipamente militare grele. Clarificarea nu modifică regulile existente ale UE, care interzic finanțarea directă a echipamentelor militare. În schimb, țările UE sunt încurajate să investească în infrastructura militară critică și în producția de muniții și armament. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că statele-membre vor primi și instrucțiuni detaliate despre cum pot susține în cadrul actual inițiativele de apărare prin intermediul fondurilor de coeziune.
Polonia, care cheltuie deja 4% din PIB pentru apărare, adică dublul țintei cerută de NATO, a cerut creșterea cheltuielilor UE de apărare pentru a susține securitatea regională și a promis să atingă 4,7% până în 2025. Eforturile de apărare ale Poloniei au întâmpinat obstacole din cauza restricțiilor anterioare asupra utilizării fondurilor de coeziune, care au fost înghețate în 2022 în urma disputelor înregistrate cu Guvernul partidului PiS. După numirea Prim-Ministrului Donald Tusk în decembrie 2023, Polonia a reprimit accesul la aceste fonduri, intensificându-și mai apoi apelurile pentru extinderea cheltuielilor de apărare ale UE. Fondurile de coeziune ale UE, destinate inițial dezvoltării energiei verzi și a infrastructurii digitale, sunt acum reevaluate în lumina nevoilor stringente de apărare. Piotr Serafin, noul comisar pentru buget al UE, a avertizat împotriva abandonării totale a obiectivelor verzi și digitale, pledând pentru o abordare echilibrată: „Nevoia de apărare nu înseamnă abandonarea tranziției verzi sau a coeziunii”, a remarcat el în cadrul audierii sale recente de confirmare. Această schimbare va fi bine-primită și de țările care contribuie mai mult la bugetul UE, precum Germania, Olanda, sau Suedia, care preferă utilizarea resurselor existente în locul emiterii de noi datorii sau extinderea bugetului total al UE.
Sursa foto: University of Oxford





