Conform unei declarații publicate de către Departamentul de Justiție al SUA seara trecută, a existat o operațiune de dezinformare sponsorizată de către un redactor la fosta agenție de presă Russia Today, actualmente redenumită RT, care a fost demontată de către FBI. Agenția de securitate americană ar fi descoperit 968 de conturi separate pe platforma X, care au fost identificate drept boți în urma unei investigații care a deconspirat faptul că toate adresele de E-mail folosite pentru a le crea fuseseră generate prin intermediul a doar două site-uri. X a șters deja conturile respective, dar capturile de ecran oferite de către FBI pentru a corobora știrea relevă faptul că boții utilizau fațade simple și similare între ele, care doreau să reprezinte indivizi imaginari de origine americană. Aceste “persoane” făceau lobby în favoarea curentelor de idei folosite foarte des de către adepți ai teoriilor conspiraționiste, cum sunt principiile “gândirii libere”, sau a “punerii la îndoială a oricărui lucru” și se plasau ca fiind împotriva unei așa-zise “Noi Ordini Mondiale”. Aceste conturi urmau mai apoi să disemineze știri care să contracareze narațiunile promovate de către țările vestice, în favoarea celor rusești, semănând confuzie printre alți americani, care ar fi fost păcăliți când ar fi crezut că citesc articole veridice promovate de către alți concetățeni de-ai lor.
Partea cea mai anevoioasă a acestor campanii de dezinformare era anterior crearea propriu-zisă a conturilor de boți, care trebuia făcută individual și lua foarte mult timp. Dezvoltarea inteligenței artificiale a ușurat în schimb această sarcină, deoarece un program AI poate genera multiple conturi diferite, după doar câțiva parametri standard oferiți de către un utilizator. Cerința poate fi mai apoi repetată până la obținerea numărului dorit de boți, care vor promova în paralel aceeași știre, mărindu-i șansele de a fi văzută și poate chiar preluată de o agenție de știri reputabilă. În cazul acestei ferme care a fost demontată de către FBI, boții ar fi promovat știri generate tot prin inteligența artificială, automatizând practic aproape tot procesul. Numărul limitat de urmăritori pe care îl aveau conturile de X implicate relevă faptul că operațiunea nu luase încă amploare atunci când a fost descoperită. Departamentul de Justiție al SUA a menționat că încă nu a emis mandate de arestare în legătură cu acest caz, dar că investigațiile sale continuă si că această posibilitate nu este exclusă în viitor.
Sursa foto: Southeast Asia Globe