luni, noiembrie 2, 2026

Rușii în Siria: cele două baze uitate, care încă pot pune presiune pe Europa

Share

Baza navală Tartus și baza aeriană Hmeimim, ambele aflate pe costa siriană, își continuă operațiunile în ciuda căderii regimului pro-rus al lui Bashar al-Assad în 2024. Ultima dată când cele două baze au fost discutate proeminent a fost tot atunci, când s-a speculat că ofensiva opoziției siriene ar putea duce la desființarea lor. Pe 3 decembrie 2024, Rusia a început inclusiv să-și retragă navele din baza Tartus (trei fregate, un submarin, două nave auxiliare), ancorându-le în siguranță, în larg.

Dintre cele trei docuri principale, baza rusească se află pe cel mai din stânga; restul portului Tartus are caracter comercial

O săptămână mai târziu, pe 8 decembrie, Bashar al-Assad folosea baza aeriană Hmeimim ca să fugă în Rusia de opoziție, care cu câteva ore înainte capturase Damascul. Navele Rusiei s-au întors la Tartus de-a lungul anului 2025. Situația celor două instalații militare a rămas incertă, până la semnarea unei înțelegeri prea puțin discutată, între noul guvern sirian al lui Ahmed al-Sharaa și Federația Rusă, pe 9 august 2026.

Cele două baze vor deveni centre comune de antrenament, fără a se presupune vreo retragere a forțelor ruse. Practic, s-a revenit la situația anterioară războiului civil sirian, iar acest fapt ar trebui să îngrijoreze. Tartus era folosită încă din Războiul Rece drept baza Flotei Sovietice Mediteraneene, care s-ar fi luptat cu forțele NATO din regiune în cazul încălzirii războiului. Aeroportul din Hmeimim este o legătură esențială între Moscova și operațiunile sale din Africa și Orientul Mijlociu.

Ca în Tartus, baza Hmeimim este atașată de infrastructură civilă siriană, adică aeroportul internațional Latakia; se pot observa urmele de cauciuc cauzate de aterizări pe pista rusească, comparativ cu cea civilă, care a avut parte de trafic mult mai redus

În Africa, Rusia se află în competiție directă cu Uniunea Europeană pentru influențarea guvernelor locale, cu impact inclusiv asupra migrației către Flancul Sudic al UE. Pericolul unor astfel de crize a devenit clară dacă ne uităm la situația din Ceuta, care persistă de două luni și jumătate. Până acum, Rusia a reușit să contribuie la formarea unor guverne loiale în Mali, Burkina Faso și Niger, asigurându-și practic controlul asupra Saharei de Vest.

Anterior, migrația dinspre Orientul Mijlociu și specific Siria, a fost cea care a declanșat criza migranților în 2014-2015. Deși situația din Sira s-a normalizat, nu există vreo garanție că Rusia nu va reveni la jocurile sale politice, vizând să destabilizeze situația din regiune și să creeze noi valuri de migranți spre Europa. Acest lucru se întâmplă deja din 2021, prin intermediul Belarusului, care aduce migranți ilegali pe căi aeriene în Minsk, pe care îi împinge mai apoi spre granița cu Polonia, Lituania și Letonia.

Începând cu 2021, Polonia și-a fortificat ganița sa estică tocmai pentru a contracara aceste fluxuri de migranți; soluția belarusă a fost construirea de tunele pe sub zid

Cu siguranță, Tartus și Hmeimim vor continua să fie epicentrul operațiunilor externe rusești, stând în calea nevoilor UE. Ele ne pot bloca artificial accesul la noi surse energetice și reprezintă un punct critic al rețelei maritime sudice rusești, mai ales ca punct de aprovizionare al navelor din afara Mării Negre. Situația este negată temporar doar de faptul că pe timp de război, Turcia nu permite accesul navelor militare ucrainene sau rusești prin Strâmtoarea Bosfor, acestea rămânând blocate în Marea Neagră.

Axarea pe Ucraina face ca Rusia să-și piardă din puterea pe care o poate exercita la nivel global, dar vechile baze rămân tot în aceleași locuri, pregătite să fie reactivate complet odată ce războiul se va termina. Pentru UE, o soluție concretă ar putea fi obținerea unor acorduri de transparență asupra situației din Tartus și Hmeimim, dar aici vorbim deja de crearea unui nou acord cu guvernul de la Damasc al lui Ahmed al-Sharaa.

Surse foto: Newsweek, Militarnyi, TWZ, Politico

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: