Închiderea capacităților energetice pe cărbune a devenit una dintre cele mai sensibile teme din dezbaterea publică privind securitatea energetică a României. Discuția a fost relansată de ministrul Radu Miruță, care a atribuit guvernelor anterioare responsabilitatea pentru retragerea din exploatare a unor grupuri importante din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Mesajul său a generat însă controverse, deoarece prezentarea selectivă a cronologiei poate induce publicul în eroare. Miruță a sugerat că actuala situație este exclusiv consecința deciziilor luate de administrațiile precedente, deși retragerea unor capacități a continuat și în perioada în care el și alți reprezentanți USR au avut responsabilități în zona guvernamentală sau în procesul de aplicare a măsurilor asumate de România.
O cronologie incompletă
Potrivit ministrului, deciziile luate în anii anteriori au redus capacitatea României de a produce energie electrică din cărbune, inclusiv în perioadele în care consumul este ridicat sau producția din surse regenerabile este redusă. El a invocat retragerea unor capacități de la Rovinari, Turceni și Ișalnița, precum și diminuarea capacității disponibile a Complexului Energetic Oltenia.
„Acum, când de trei luni nu mai sunt la butoane, brusc se miră că nu mai e cărbunele, care a fost închis de ei când erau la decizie”, a transmis Radu Miruță într-o intervenție publică.
Afirmația omite însă un element important: închiderea centralelor nu a fost o măsură izolată, imputabilă exclusiv guvernelor anterioare. Procesul a fost legat de angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și de decizii administrative adoptate succesiv de mai multe guverne.
În aceste condiții, formularea potrivit căreia capacitățile au fost închise doar de cei aflați înainte la guvernare poate fi considerată o formă de dezinformare politică sau, cel puțin, o prezentare incompletă a faptelor. Responsabilitatea nu aparține unei singure administrații, ci se întinde pe mai multe mandate și include atât decizii de negociere a obligațiilor europene, cât și acte concrete de punere în aplicare a închiderilor.
PNRR și calendarul renunțării la cărbune
Reducerea producției de energie pe cărbune nu a fost rezultatul unei singure decizii administrative. România și-a asumat, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, un calendar de eliminare progresivă a capacităților energetice poluante, în acord cu obiectivele europene de decarbonizare.
Aceste angajamente au inclus închiderea unor grupuri energetice pe lignit și huilă, precum și restructurarea Complexului Energetic Oltenia. Problema principală este că retragerea capacităților convenționale nu a fost însoțită, în același ritm, de punerea în funcțiune a unor capacități noi, capabile să ofere producție stabilă.
În acest fel, România a redus surse de producție internă controlabilă, fără ca proiectele de înlocuire – centrale pe gaz, capacități regenerabile cu stocare, investiții în rețea și alte surse flexibile – să fie finalizate într-un ritm comparabil.
Capacități retrase definitiv
Mai multe grupuri energetice au fost închise definitiv în ultimii ani, iar efectul cumulat este relevant pentru echilibrul sistemului energetic național.
- La 24 noiembrie 2025, Grupul 7 Turceni, cu o capacitate de 330 MW, și Grupul 7 Ișalnița, cu o capacitate de 315 MW, au fost retrase definitiv din exploatare. Cele două închideri au eliminat din sistem 645 MW de capacitate disponibilă.
- La 27 martie 2026, Grupul 4 Turceni, cu o putere de 285 MW, a fost închis definitiv.
- În total, aceste trei grupuri au însemnat retragerea a 930 MW de capacitate pe cărbune.
Aceste decizii nu pot fi desprinse de contextul politic și administrativ în care au fost luate. Ele au fost rezultatul unui proces în care au intervenit mai multe guverne, Ministerul Energiei (condus de la fondarea sa în 2020 doar de PSD sau PNL), pe lângă mai multe instituții responsabile de domeniul energetic, plus finanțele europene și aplicarea PNRR.
Riscul unui deficit de producție
Reducerea capacităților pe cărbune are implicații directe asupra siguranței aprovizionării cu energie. În perioade cu temperaturi extreme, secetă, producție hidro redusă, ori generare scăzută din eolian și fotovoltaic, centralele clasice pot rămâne importante pentru echilibrarea sistemului.
În lipsa unor capacități de înlocuire operaționale, România poate depinde mai mult de importuri. Această vulnerabilitate poate influența prețul energiei, independența energetică și capacitatea sistemului de a gestiona vârfurile de consum.
Dezbaterea nu privește doar necesitatea renunțării treptate la cărbune, ci și ritmul în care aceasta este făcută. Obiectivele de mediu și obligațiile europene trebuie dublate de investiții concrete în noi capacități de producție, infrastructură de transport, stocare și flexibilitate.
Responsabilitate împărțită
Responsabilitatea pentru situația actuală este distribuită între mai multe guverne și etape decizionale. Unele administrații au negociat și asumat jaloanele europene privind decarbonizarea, iar altele au avut obligația de a le pune în aplicare și de a accelera investițiile necesare pentru înlocuirea capacităților retrase.
În această ecuație, au existat și reprezentanți ai USR care au participat la elaborarea, susținerea sau implementarea politicilor publice legate de PNRR și de tranziția energetică. Prin urmare, încercarea de a transfera întreaga responsabilitate asupra guvernelor anterioare, fără a menționa contribuția propriului partid și a propriului mandat la aplicarea măsurilor, lasă o imagine incompletă asupra faptelor.
O dezbatere onestă presupune delimitarea clară între angajamentele europene, deciziile politice și măsurile administrative concrete. Fiecare megawatt retras din producția convențională ar trebui compensat prin capacități noi, sigure și disponibile atunci când sistemul are nevoie de ele. În lipsa acestui echilibru, tranziția energetică riscă să devină nu o modernizare predictibilă, ci o vulnerabilitate pentru securitatea energetică a României.
Sursă foto: G4Media
