luni, noiembrie 2, 2026

Drona care a intrat de dimineață în spațiul aerian românesc dinspre Republica Moldova, găsită prăbușită în Vrancea

Share

În această dimineață, la aproximativ 06:00, radarele românești au detectat o dronă care se îndrepta spre țara noastră dinspre direcția orașului Cahul din sudul Republicii Moldova. Aceasta a pătruns mai apoi în județul Galați, fiind ultima dată detectată în zona localității Târgu Bujor.

Drept răspuns, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a ridicat de la sol două avioane de vânătoare F-16 și un elicopter IAR-330. Acestea au survolat zona, dar nu au detectat vreun impact al dronei în județul Galați. A fost inclusiv transmis un mesaj Ro-Alert populației locale.

Cele două F-16 s-au întors la Baza Aeriană 86 Borcea în jurul orei 09:00, fără o despistare concretă a dronei. Ulterior, MapN a fost informat că au fost găsite fragmente din dronă într-o curte din localitatea Ciușlea, județul Vrancea.

Conform primarului, mai mulți locuitori ar fi auzit o bubuitură înainte de găsirea fragmentelor de dronă. Un echipaj EOD trimis în zonă a constatat că aceasta nu ar fi avut încărcătură explozibilă, fiind deci o dronă-momeală. Nu s-a stabilit încă originea aparatului.

Sursa foto: Polskie Radio

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: