marți, noiembrie 3, 2026

Donald Trump vrea ca până la sfârșitul anului să facă o întâlnire cu liderul nord-coreean Kim Jong-un

Share

Președintele SUA, Donald Trump, nu a oferit detalii cu privire la momentul sau locul în care ar urma să aibă loc întâlnirea, dar a sugerat că a rămas în contact cu liderul suprem al Coreei de Nord. „Îl cunosc foarte bine pe Kim Jong-un”, le-a spus Trump reporterilor la Casa Albă, adăugând că „mă înțeleg foarte bine cu el”.

Întâlnirea ar fi prima dintre Trump și Kim de la primul mandat al președintelui american. Cei doi au participat anterior la summituri din Singapore, în 2018 și Hanoi, în 2019. O a treia întâlnire, mai emblematică, a avut loc mai târziu în 2019, la frontiera dintre cele două Corei.

Trump și Kim în 2019 la JSA Panmunjom, singurul punct de trecere oficial dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord

În timpul convorbirii cu jurnaliștii, Trump a făcut și o afirmație neobișnuit de deschisă privind arsenalul nuclear al Phenianului, spunând că acesta ar deține „57 de arme nucleare foarte puternice”. Trump a declarat că „nu ar fi trebuit să permitem niciodată să se întâmple acest lucru”.

Cifra lui Trump este mai ridicată decât evaluările de până acum. Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a declarat în aprilie că în Coreea de Nord ar fi „câteva duzini de focoase” (între 24 și 36). Începând cu 2006, țara a efectuat șase teste nucleare confirmate.

Comentariile lui Trump au fost făcute la scurt timp după ce a anunțat că Statele Unite vor reduce cu șase zile exercițiile militare anuale Ulchi-Freedom Shield, cu Coreea de Sud. Ministrul de Externe sud-coreean, Cho Hyun, a afirmat în parlament că atât militarii țării sale, cât și cei americani, ar fi fost luați prin surpindere de decizie. Trump a justificat-o prin faptul că exercițile sunt costisitoare.

Statele Unite au aproximativ 28.000 de soldați în Coreea de Sud, a treia cea mai mare desfășurare după Japonia și Germania

O altă justificare a lui Trump este că exercițiile transmit Phenianului un semnal „inadecvat și ostil”. Într-o postare pe Truth Social, Trump a descris Coreea de Nord drept o țară care s-a comportat „fără amenințări și cu respect” față de administrația sa.

Surse foto: Casa Albă, POLITICO

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: