Iranul a publicat duminică imagini care arată epave carbonizate ale mai multor aeronave militare americane distruse. Acestea participaseră la operațiunea de salvare a celui de-al doilea aviator american, care fusese doborât în Iran vineri, alături de colegul său. Materialele au fost publicate de instituțiile media de stat Tasnim și Fars, sub titlul „Tabas s-a repetat”.
Iranienii se referă la operațiunea americană Eagle Claw din aprilie 1980, care a fost o încercare de recuperare a personalului Ambasadei SUA din Teheran, luat ostatic pe 4 noiembrie 1979. Misiunea a fost anulată de președintele Jimmy Carter din motive tehnice, dar în timpul evacuării a avut loc coliziunea a două aeronave, în care au murit opt militari americani.

Analiștii care au examinat imaginile publicate de Iran au declarat că epavele corespund avioanelor MC-130J (o versiune modificată a unui C-130 Hercules convențional), utilizate frecvent de forțele speciale ale SUA pentru infiltrare clandestină. Resturile a două elicoptere MH-6 Little Bird sunt de asemenea vizibile. În plus, coordonatele epavelor au fost geolocalizate la 50 de kilometri sud-est de orașul Isfahan, în centrul Iranului.

Potrivit oficialilor de la Washington, în urma salvării celui de-al doilea pilot de F-15 astăzi, cel puțin două aeronave C-130 Hercules și două elicoptere Little Bird au fost distruse intenționat de forțele americane în interiorul unei baze temporare de pe teritoriul Iranului. Acestea rămăseseră imobilizate în timpul misiunii de salvare și au fost incendiate pentru ca echipamentele și tehnologia Statelor Unite să nu ajungă în mâinile Iranului.

După cum a fost menționat anterior, poziția iraniană este că forțele lor au distrus aeronavele în timpul operațiunilor de luptă, deși gruparea atât de strânsă a epavelor sugerează că versiunea americană este defapt cea corectă. Statele Unite au trimis ulterior alte aeronave C-130 pentru a compensa pierderea celor două avioane de transport incendiate și a evacua toți militarii.
Surse foto: The Guardian, Reuters, Forțele Aeriene ale SUA

