Istoricul
Radio Europa Liberă România a trecut prin mai multe schimbări de-a lungul timpului. Începuturile redacției au fost în München, de unde se transmiteau informații libere către o Românie socialistă, ai cărui oameni erau încă blocați în spatele Cortinei de Fier. Până în ultimul deceniu anterior Revoluției de la 1989, Europa Liberă devenise pentru românul de rând principala portiță către informația liberă din vest.
Odată cu căderea comunismului în Europa de Est în 1989, dar mai ales după destrămarea URSS în 1991, postul de radio Europa Liberă/Libertatea (RFE/RL) – finanțat de Congresul american – părea că și-a îndeplinit misiunea, sau cum spunea un fost președinte al organizației media, „we are in the business of getting out of business” (treaba noastră este să nu mai avem treabă).
În 1995, administrația Clinton a redus drastic bugetul, dar în loc să își înceteze activitatea, radiourile – cum li se spunea colocvial – s-au mutat la Praga, la invitația președintelui ceh Václav Havel, fost disident și un fan al Europei Libere. Ulterior a și vizitat postul de radio de mai multe ori.
Redacția de/în limba română, mult diminuată față de cea de la München, și-a continuat activitatea, ba mai mult, și-a extins și emisiunile dedicate actualității din Republica Moldova. Până la mutarea la Praga, Europa Liberă, care acoperea Europa de Est și fostele republici sovietice baltice, avea redacții pe criterii lingvistice. De unde sintagma „redacția de/în limba română”. Ulterior, redacțiile s-au definit geografic, după țările sau regiunile pe care le acopereau.
În 2008 au încetat emisiunile pentru România, Europa Liberă continuând nominal să se ocupe numai de Republica Moldova. În realitate, redacția a acoperit zilnic actualitatea de pe ambele maluri ale Prutului. Zece ani mai târziu, ca urmare a unei degradări continue a statului de drept și a pieței media, Europa Liberă România a reapărut, de data aceasta fără „radio”, sub forma unei platforme multimedia. Aceasta și-a încetat activitatea acum câteva zile, pe 31 martie 2026.
De data aceasta cauza a fost din motive strict financiare, consecință a dorinței administrației Trump de a desființa toate instituțiile media pentru străinătate, începând cu Vocea Americii. Această strategie nu este aprobată de Congres si este contestată încă într-o serie de tribunale americane. Așa că citându-l pe același fost președinte al RFE/RL, „it‘s not over until it’s over” (nimic nu este pierdut, până nu pierzi definitiv).
Interviul
Trecând însă de tristețea momentului desființării, echipa GeoDef ar vrea să propună o privire către trecut, când Europa Liberă România se afla indubitabil în linia întâi a luptei anticomuniste. Pentru acest demers, am ales să o abordăm pe Ileana Giurchescu, o veterană cu o carieră de aproape 40 de ani în redacție.
Doamna Giurchescu a fost redactor coordonator la Radio Europa Liberă din 1987, când postul mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, dumneaei a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova până în 2024. Ulterior a colaborat scurt timp cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe, astăzi fiind redactor coordonator la PressHUB, publicație a organizației Freedom House.
1. Mai întâi, o întrebare puțin mai personală: cum ați ajuns în Germania de Vest înainte de 1989 şi ce v-a convins să vă alăturați Radio Europa Liberă?
Ileana Giurchescu: Eu am plecat din România în 1979, când am terminat liceul. Tatăl meu, Lucian Giurchescu, era director și regizor la Teatrul de Comedie din București. El lucra la momentul acela în Danemarca, deci „m-am dus să îl vizitez”. Așa am rămas în occident, împreună cu tatăl meu, motiv pentru care și astăzi sunt cetățean danez. La facultate am studiat științe politice și comunicare, iar când a trebuit să fac lucrarea de licență, am primit o bursă pe perioada vacanței de vară să mă duc la Europa Liberă.
Pe vremea aceea, la München, Europa Liberă avea un mare institut de cercetări, unde eu voiam să intru în arhivă, lucru pe care l-am și făcut. Cu toate acestea, în perioada respectivă se mai căuta în redacție și un jurnalist de știri. Și uite așa, în intervalul unui an de zile, am ajuns să lucrez acolo. Fiind studentă, eu mă gândeam doar că am un job și îmi voi termina și lucrarea de diplomă. Așa am ajuns la Europa Liberă, a fost o întâmplare. Era în 1986-1987.
2. Ce funcție dețineați în cadrul redacției şicum arăta o zi tipică de muncă pentru dumneavoastră, ca jurnalistă în anii ’80?
Ileana Giurchescu: Vorbim în primul rând de sfârșitul anilor ’80. Redacția Europei Libere era mare, cred că avea cel puțin 50 de jurnaliști, deși nu aș sputea spune numărul exact. Eu am fost angajată în ceea ce era pe vremea mea Redacția/Departamentul de Știri. Am început scriind, nu mă apropiam de microfon. Acolo erau voci celebre, ca Ioana Măgură Bernard, care trebuia să citească până și textele mele de începător.
O zi de muncă fucționa pe schimburi. La început, n-am lucrat niciodată singură, eram întotdeauna câte doi. Era un redactor, care nu avea vreo denumire, dar clar avea mai multă experiență decât mine, ca începătoare. După aceea, am început să lucrez singură, foarte des în schimburile de „noapte”, care începeau la 2 AM.
Bogdan Petrescu: Începeați programul la două noaptea?!
Ileana Giurchescu: Da, la două ore după miezul nopții. Ideea era în felul următor: pe vremea aceea clar nu era internet, inclusiv computerele s-au răspândit abia mai târziu. Toate informațiile, toate știrile veneau scrise și aveam un teanc de până la 50 de file pe birou, care cuprindea: presa internațională; știri de la agenții; diferite știri despre România și în cele din urmă, analizele de la acest institut de cercetare pe care l-am menționat mai înainte. Cred că singura publicație care în prezent mai are ceva similar, cum era institutul de la Europa Liberă, este The Economist.
Așadar, corespunzând fiecărei redacții naționale de la Europa Liberă era și o secție de cercetare, care nu făcea nimic altceva decât să scrie analize despre țara respectivă. Deci, toate aceste informații erau primite, iar eu trebuie teoretic să le citesc încă dinainte să mă apuc de scris. Acesta este motivul pentru care trebuia să încep tura de la două noaptea, pentru ca materialele să fie gata până la cinci, pentru știrile de dimineață.
Bogdan Petrescu: Aveați autonomie, puteați să selectați care erau cele mai interesante dintre știrile respective?
Nu, nu. Până în 1995, când Europa Liberă s-a mutat la Praga, am avut o structură numită Central News, care este foarte similară cu cea de la BBC. Acolo era o redacție de știri formată din jurnaliști nativi englezi, care trebuiau să adune toate știrile, atât cele internaționale, cât și pe cele care li se păreau lor relevante despre țările spre care transmiteam. Ulterior, făceau buletine de știri în engleză, pe bază de clasament, de la cea mai importantă în jos. Spre deosebire de BBC, noi cei de la Europa Liberă aveam o marjă mai mare de libertate pentru a alege. Până la urmă însă, trebuia să ne ținem și de aceste clasamente.
3. Care estimați că a fost impactul real al Radio Europa Liberă asupra populației româneşti aflată încă în spatele Cortinei de Fier?
Ileana Giurchescu: În perioada finală a regimului comunist, rata de ascultare a românilor era estimată la 70%. Dincolo de numere însă, nu am cum să spun altceva decât că nu știu impactul real. Extrem de multă lumea asculta Europa Liberă și foarte mulți din generația respectivă, care de altfel este și a mea, cunoșteau aproape fiecare voce de la radio. Dacă vorbim însă despre impact egal cu schimbare de mentalitate, acolo nu mai știu.
Europa Liberă a fost o alternativă de care foarte mulți români au avut nevoie. Era gândit ca un post radio public alternativ, surogat, lucru care a continuat și câțiva ani după Revoluție, cel puțin până când piața media post 1989 a început să se dezvolte. Așadar, dacă Europa Liberă a avut și continuă să aibă până în prezent un impact, acesta a fost să educe publicul că există informații corecte, că poți să ai încredere în media.
Europa Liberă a început ca o sursă alternativă la versiunea oficială, comunistă, care venea de la centru. O alternativă nu însemna doar informație corectă și verificată despre ce se întâmpla în România. Evident că acesta era lucrul de care oamenii erau cel mai interesați, dar Europa Liberă oferea și informații regionale, internaționale, culturale. Nu era vorba doar despre a spune o altă poveste. Încercam să arătăm ce s-ar putea face la un post de radio public într-o lume liberă.
- Ați simțit vreodată că munca pe care o întreprindeți vă aduce riscuri personale?
Ileana Giurchescu: Da sigur, doar mai aveam familie în România. Prima mea lecție despre ce înseamnă să fii jurnalist și să ai indirect treabă cu Securitatea, a fost faptul că majoritatea angajaților mai vechi lucrau sub pseudonime. Am întrebat atunci dacă ar trebui să îmi iau și eu alt nume, pentru că chiar dacă nu vorbeam la radio, crainciul spunea întotdeauna că sunt știri scrise de/editate de/citite de cine făcuse respectivele lucruri.
Cel care m-a angajat era cunoscutul istoric Vlad Georgescu, directorul secției românești. El mi-a spus: „Ileana, dacă mai ai familie în România și vrei să o ferești de probleme cu Securitatea, atunci lucrezi cu numele tău. Este singurul mod în care dacă se întâmplă ceva, poți să demonstrezi că munca ta la Europa Liberă ar fi putut să îți pună în pericol familia”. Mi s-a părut corect din foarte multe puncte de vedere, așa și trebuia să fie.
- Ce fel de presiuni au aplicat cei de la conducerea României comuniste asupra echipei de la Radio Europa Liberă?
Ileana Giurchescu: Au fost multe presiuni, inclusiv un atac cu bombă. Alți jurnaliști au fost realmente puși în pericol, ca de exemplu Vlad Georgescu, care a murit de un cancer apărut din senin și care l-a răpus suspect de rapid. Monica Lovinescu a fost bătută și adusă până în stare de comă lângă propria casă. Mulți alți jurnaliști au murit în condiții neclare. Totuși, poate cea mai mare presiune pe care reușea regimul comunist să o impună era suspiciunea: dacă Securitatea a infiltrat redacția, dacă cineva lucrează pentru ei, în cine poți avea încredere, etc. Practic o extensie a situației care era în țară.
Bogdan Petrescu: Ați menționat un atac cu bombă?
Ileana Giurchescu: Da, a fost în 1981, deci înaintea vremii mele la Europa Liberă, dar am auzit relatarea de la colegi. Bomba trebuia să ajungă la redacția românească, dar a detonat la cea cehoslovacă. Au fost patru răniți. De atunci știu că sediul, care de altfel era la marginea unui parc foarte frumos din München, Englischer Garten, a fost înconjurat cu un gard de protecție. De asemenea, când intrai cu mașina, trebuia să fie verificată. Toate aceste măsuri de protecție nu existau înainte.
- Cum a fost atmosfera în interiorul redacției când ați aflat despre prăbuşirea regimului Ceauşescu în România?
Ileana Giurchescu: Tot anul 1989 a fost special, pentru că aveam senzația că totul se schimbă, numai în România rămâne la fel. Când a început Revoluția la Timișoara, țin minte că mi-am spus: „acum am terminat, mă duc să caut în altă parte de lucru”. Era ceva frumos, ceva pozitiv, nu cu părere de rău. Înainte să aibă loc evenimentele de la București, Europa Liberă a fost prima care a transmis o celebră bandă pe care se auzea cum trage armata la Timișoara. Din momentul acela, a fost entuziasm și foarte mult profesionalism. Lumea era emoționată, urmărea cu sufletul la gură ce se întâmplă, dar erau tot jurnaliști. Și-au văzut de treabă cât se poate de echilibrat. Cred că a fost una din lecțiile cele mai bune de profesionalism pentru mine. Da, ești emoționat, dar îți faci meseria corect.
S-au lucrat și foarte multe ore, imens de multe. Noapte-zi, noapte-zi, una după alta. A fost și greu după, pentru că practic totul s-a schimbat în câteva zile. Mai ales redactorii de la Actualitatea Românească, emisiunea cea mai cunoscută, au intrat în contact direct cu jurnaliști din România. Deodată, aveai legături telefonice necenzurate și a trebuit să învățăm cum să gestionăm informațiile pe care le primeam. Era ca și cum toată țara voia să comunice, iar noi nu puteam pur și simplu lăsa microfonul deschis, să se spună orice. Era vorba de o încredere pe care publicul o avea în Europa Liberă, care trebuia menținută.
Înainte aveam acces la informații doar prin intermediul celor care călătoreau în occident, sau din presa comunistă. Nu-i o glumă, exista și un serviciu de monitorizare. În scurt timp, toată redacția a trebuit să învețe să funcționeze, să comunice cu o Românie liberă. A fost un proces de învățare foarte intens, pe care puțină lume o să-l mai trăiască.
Bogdan Petrescu: Ați menționat anterior o senzație că în timp ce restul Cortinei de Fier cade, în România nu se schimbă nimic. Credeați că ar fi putut rămâne regimul comunist în picioare doar la noi?
Să nu-și închipuie cineva că Europa Liberă ca instituție, sau redacția română știa mai multe. În faza inițială și noi cei din redacție am trecut prin aceleași dubii ca restul românilor. În 1989 cădea comunismul în Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, chiar și Bulgaria a fost înaintea României. Eram la fel de nesiguri asupra a ceea ce urma să se întâmple în țara noastră.
Unii au fost convinși că o să cadă regimul, alții nu. Câți oameni, atâtea păreri. Personal, în momentul în care am văzut căderea zidului Berlinului, am fost convinsă că va dispărea comunismul în toată Europa Centrală și de Est, dar nu mi-aș fi închipuit o Revoluție sângeroasă. Singurul scenariu pe care îl aveam în cap era ceva în stil est german, cu negocieri și tranziție economică. N-a fost să fie.
- Cum s-a schimbat misunea Radio Europa Liberă odată trecute evenimentele din 1989-1990?
Ileana Giurchescu: În mare parte nu a avut loc o schimbare de misiune. Până la urmă, scopul nostru era crearea unui reper de presă corectă, verificată și echilibrată. Acest fapt a fost valabil toți anii aceștia. Desigur, Europa Liberă nu mai era singura sursă de ceea ce se numește astăzi „breaking news”, cum nici nu a vrut vreodată să fie. Toată lumea s-a întrebat de ce mai trebuie să existe, pentru că în România apăruse o piață media foarte diversă. Oricum, Europa Liberă a fost întotdeauna o alternativă, sau cel puțin un reper al jurnalismului, ceea ce a continuat până în prezent.
- La sfârşit, o a doua întrebare mai personală: care a fost momentul din cariera jurnalistică de care vă amintiți cu cea mai mare plăcere?
Pe lângă Revoluție, ar fi perioada imediat următoare, când a venit mutarea la Praga. Puțini fiind, am reușit totuși să reinventăm Europa Liberă pentru o nouă eră a internetului și digitalizării. Principiile nu s-au schimbat, formele de comunicare s-au adaptat la noile vremuri și platforme, dar de un radio va fi oricând nevoie.
Sursa foto: Arhivă personală Ileana Giurchescu
