Coreea de Nord a detonat marți secțiuni din drumurile sale principale care duc către Coreea de Sud, conform unui raport al armatei sud-coreene. Drumurile sunt văzute drept simboluri ale legăturilor dintre Nord și Sud care persistă în ciuda diferențelor ideologice, dar au fost distruse în contextul în care Phenianul continuă să-și consolideze apărarea de-a lungul frontierei sale. Conform Statului Major al Coreei de Sud, nord-coreenii au distrus părți din cele două drumuri litorale situate la nord de zona demilitarizată (DMZ), care parcurgeau ambele țări de-a lungul peninsulei Coreene. Pentru context, drumurile aflate spre centrul celor două țări se află într-un mediu montan mai inaccesibil, în special când este vorba de vehicule militare moderne. Drept răspuns, armata sud-coreeană a raportat efectuarea unei operațiuni de „contrafoc”, deși nu a înregistrat pagube asupra forțelor sale, sau ale inamicului. Distrugerea drumurilor vine după declarația de săptămâna trecută a liderului nord-coreean Kim Jong Un, care a numit Coreea de Sud „principalul său inamic” și a promis că țara sa va sigila definitiv granița sudică prin întreruperea legăturilor rutiere și feroviare. Coreea de Nord a petrecut ultimele luni instalând mine și construind bariere anti-tanc de-a lungul celor 238 de kilometri ai DMZ-ului. Acțiunile lui Kim sunt considerate a fi o ripostă la ceea ce Coreea de Nord susține că a fost o provocare din partea Sudului. Phenian a acuzat Seul că a folosit drone pentru a arunca fluturașe de propagandă anti-regim asupra capitalei nord-coreene, acuzație pe care Coreea de Sud a negat-o inițial, dar ulterior a refuzat să o comenteze.
Exemplu de dronă făcută din polipropilenă
Kim a convocat o întâlnire de securitate pentru a aborda problema, avertizând că o altă incursiune cu drone ar fi considerată „o declarație de război.” La întâlnire, oficialii nord-coreeni au prezentat dovezi ale „provocării grave a inamicului,” iar Kim a acuzat inclusiv Statele Unite, care au trupe staționate în Coreea de Sud, de escaladarea tensiunilor. Grupuri de activiști pro-unificație din Coreea de Sud trimit de mult timp pliante de propagandă către Nord prin intermediul baloanelor, dar au început recent să folosească și drone mici. Dronele, construite din polipropilenă (un material similar cu polistirenul) pot evita detectarea atât de către autoritățile din Nord, cât și de cele din Sud. Nu este prima dată când dronele devin un punct de dispută între cele două țări. În 2022, cinci drone nord-coreene au trecut în Sud, determinând forțele sud-coreene să tragă focuri de avertisment și să ridice interceptoare de la sol, deși niciuna dintre aparate nu a fost doborâtă. Pentru a contracara amenințarea dronelor, Coreea de Sud a anunțat planuri de a creare a unor lasere capabile să le topească, prin intermediul proiectului „Star Wars”. Sistemele laser, care costă doar 1 dolar și 50 de cenți pe utilizare, sunt numite după un program american similar din timpul administrației lui Ronald Reagan, care dorea să elimine pericolul nuclear sovietic tot prin intermediul unor lasere. Experții consideră că acțiunile recente întreprinse de Coreea de Nord, inclusiv distrugerea drumurilor, semnalează lipsa de dorință de a purta un dialog cu Sudul. „Aceasta este o măsură militară practică legată de sistemul dual ostil despre care Phenianul a vorbit frecvent,” a declarat Yang Moo-jin, președintele Universității de Studii Nord-Coreene din Seul.
Sursa foto: The Guardian, Engineered Foam Products





