Vladimir Putin, președintele Rusiei, a semnat decretul pentru instituirea legii marțiale în Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijie, anexate la Federația Rusă la finalul lunii septembrie, în urma unor referendumuri care nu sunt recunoscute de statele occidentale, anunță Reuters.

Putin a explicat că șefii de regiuni vor primi puteri suplimentare pentru a asigura securitatea. De asemenea, în regiunile de graniță ale Federației a fost introdus un ”nivel mediu de alertă”, iar în Districtul Central (din jurul Moscovei) și cel de Sud o alertă ”de nivel înalt”.

După decretarea legii marțiale, conducerea unui teritoriu este preluată de la autoritățile civile de către structuri militare, dar Constituția Rusiei nu prevede alte limitări în cazul unei astfel de situații. Președintele poate declara legea marțială numai în cazul unei agresiuni împotriva Rusiei sau a unei amenințări directe de agresiune, după informarea Parlamentului.

Decretul liderului de la Kremlin vine în urma ședinței Consiliului Federal de Securitate și după ce ocupanții ruși au început evacuarea populației civile din Herson, în așteptarea unei puternice contraofensive ucrainene. Decretul va fi votat de urgență de către cele două camere ale Parlamentului.

Sursă foto: AP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.