Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, David Muniz, şi comandantul Escadrilei 31 Aviano, general de brigadă Jason E. Bailey, se vor afla joi (04.02.2021) la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, judeţul Cluj, se arată într-un comunicat al MApN.

În acest context, vor fi discutate subiecte de interes comun în domeniul forţelor aeriene referitoare la contribuţia şi rolul Forţelor Aeriene Române şi Forţelor Aeriene ale SUA în ceea ce priveşte măsurile NATO de reasigurare a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice, precum şi la cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului strategic România – SUA, se mai arată în comunicatul MApN.

La eveniment va fi prezentată, în expoziţie statică, o aeronavă MQ-9 Reaper.

Un detaşament alcătuit din aeronave MQ-9 Reaper şi circa 90 de militari aparţinând Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii este dislocat, pentru următoarele luni, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

Militarii americani vor executa misiuni de informaţii, supraveghere şi cercetare în sprijinul operaţiilor NATO, iar Forţele Aeriene Române, prin intermediul Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu”, vor asigura sprijinul tehnic, operaţional şi logistic necesar desfăşurării misiunilor pe toată perioada dislocării acestora în România.

Prezenţa partenerilor americani pe teritoriul ţării noastre reprezintă o oportunitate de dezvoltare, testare şi evaluare a capacităţii de luptă, arată Ministerul Apărării, activităţile desfăşurate în comun fiind un element cheie în creşterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două părţi.

Colaborarea dintre Statele Unite ale Americii şi România contribuie la consolidarea capacităţii de apărare colectivă şi la creşterea securităţii regionale, explică MApN.

Sursă foto: tomisnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.