Căpitanul Tom Moore, veteran de război în vârstă de 99 de ani, a reușit să strângă 21 de milioane de lire sterline pentru angajații din sistemul sanitar din Marea Britanie, puternic afectați de noul coronavirus.

În schimbul donațiilor, veteranul britanic a promis că va parcurge de 100 de ori un traseu de 25 de metri în grădina casei sale, lucru pe care l-a și făcut, gestul său fiind salutat atât de soldații britanici, cât și de beneficiarii donațiilor.

Scopul declarat al veteranului a fost acela de a strânge o sumă de 1.000 de lire sterline, însă donațiile generate de inițiativa sa au depășit orice așteptare. Secretarul de stat pentru sănătate și asistență socială de la Londra, Matt Hancock a declarat că demersul fostului ofițer britanic este o sursă de inspirație, în vreme ce prințul William a afirmat despre acesta că este „o adevărată legendă”.

Tom Moore s-a născut în 1920, la Yorkshire, și s-a înrolat în armata britanică în 1940, în timpul celui de-al doilea război mondial. Acesta a făcut parte din Batalionul al 8-lea al Regimentului Ducelui de Wellington, ce a fost trimis la Cornwall să apere țara de iminenta invazie nazistă. În 1941 ajunge în India, iar mai apoi a luptat în Birmania (fostă colonie britanică), care fusese invadată de japonezi.

După încheierea războiului, s-a întors în țară și a devenit instructor la Școala de Vehicule de Luptă Blindate, din Bovington. După încheierea activității în cadrul armatei, veteranul a condus o fabrică de beton.

Sursă articol: mediafax.ro

Sursă foto: metro.co.uk

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.