Pensiile militare nu sunt speciale, aşa cum în tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii, ci sunt pensii de stat pentru care Armata a contribuit, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.

În niciun caz nu se va schimba sistemul de pensii în sensul acesta. (…) Pensiile militare nu sunt pensii speciale. Am convenit asta şi cu ministrul Muncii, cu domnul premier, vom merge la Bruxelles unde ne întâlnim cu un reprezentant al Băncii Mondiale care face un studiu despre asta şi arătăm că în tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii, sunt pensii de stat pentru care Armata a contribuit şi a fost un alt sistem în care s-a premiat meritul legat de faptul că au fost foarte multe libertăţi care au fost pierdute de militari prin acest statut. (…) Nu vom accepta niciodată să se treacă pe un principiu al contributivităţii, care nu poate să funcţioneze, pentru că nu poţi să mai calculezi din trecut toate elementele de contributivitate şi s-a văzut, s-a încercat acum vreo 10 ani şi mai degrabă s-a încurcat sistemul decât a fost făcut”, a declarat Vasile Dîncu într-o emisiune la Prima TV.

El a informat că face demersuri pentru ca principiul „la grade şi funcţii egale, pensie egală” să fie respectat.

Un al doilea front al bătăliei mele este acela de a reuşi în Parlament şi cu ajutorul Guvernului să facem dreptate în ceea ce priveşte pensiile, pentru că rezerviştii noştri, cei care se află în rezervă şi retragere, suferă o nedreptate pentru că au ieşit în perioade diferite istorice şi în mod normal trebuie să respectăm principiul „la grade şi funcţii egale, pensie egală. Nu este normal ca cineva care a ieşit mai demult, acum 20 de ani, să spunem, un general, să aibă acum pensia pe care o are un maior sau un colonel, la funcţii şi grade egale, la experienţă egală”, a afirmat ministrul Apărării.

Pensiile militare nu sunt pensii speciale

Din nou apar eternele voci care se întreabă dacă este corect ca pensiile militarilor să fie calculate după alte criterii decât cele ale pensiilor din sistemul public, respectiv după principiul contributivității.

Atunci când se vorbește despre lipsa contributivității în cazul militarilor, se induce în mod voit confuzia că aceștia nu ar contribui, pe timpul carierei lor, la bugetul statului.

Potrivit Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat, la articolul 31 este stipulat clar că „toți militarii, ca și salariații civili, plătesc către stat aceleași cote de contribuții și impozit pe soldă, respectiv 25% CASS, 10% CAS și 10% impozit”.

Este România un exemplu singular în NATO și în Europa? Răspunsul, pe scurt, este NU.

Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor care urmează să se pensioneze.

Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, începând cu 65%, pentru o vechime cumulată de cel puțin 25 de ani, la care se adaugă 1% pentru fiecare an care depășește această vechime, dar nu mai mult de 85%.

În plus, vârsta minimă de la care militarii și celelalte categorii din sistemul național de apărare se pot pensiona este calculată după reguli clare.

Acestea, ar fi, pe scurt, coordonatele sistemului de pensii militare de stat din România.

Fără a arăta cu degetul către nimeni, cred că avem toate argumentele să spunem cât se poate de răspicat: pensiile militare nu sunt pensii speciale.

Militarii nu își doresc un tratament special, nici pe timpul carierei active, nici după trecerea în rezervă, când rămân pe mai departe legați, prin jurământul lor, de armată.

Nu își doresc să fie nici bugetari de lux, nici pensionari privilegiați, așteaptă doar să fie tratați cu corectitudine și respect, pe măsura sacrificiilor pe care și le-au asumat în mod voluntar, atât pe timpul perioadei active, cât și după trecerea în rezervă.

Sursa foto: Inquam Photos-George Calin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.