Salarizarea decentă a militarilor și pensiile echitabile pentru toți rezerviștii indiferent de data trecerii în rezervă sunt priorități majore, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, la întâlnirea pe care a avut-o la acest sfârșit de săptămână cu conducerea Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere ”Decebal”, anunță Umbrela Strategică.

Condițiile de muncă ale militarilor trebuie să fie ”la nivelul celorlalte armate NATO”, a spus ministrul, care speră să aibă ”vești bune cât de curând”.

La sfârșitul anului trecut, Dîncu a format un comitet consultativ pentru elaborarea unui ”sistem unitar de salarizare și un sistem de pensii omogen și unitar”, recunoscând existența unor ”nedreptăți” în ceea ce privește pensiile militare, care ”nu au mai fost indexate din 2016”.

Însă, modificarea legislației pensiilor militare nu a fost și în fapt prioritară pentru ministru, el anunțând în februarie că actele normative promovate de MApN, care necesită aprobarea urgentă a Parlamentului sunt: Legea privind securitatea și apărarea cibernetică, Legea privind managementul integrat al situațiilor de criză la nivel național și Legea modificată privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Un proiect de modificare a Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat se află de doi ani la Parlament, blocat de absența unui punct de vedere al guvernului.

3 COMENTARII

  1. Eu nu mi doresc altceva decât sa se respecte legea iar diferența aceea de bani care nu se regăsește în cuponul de pensie sa se plătească inclusiv retroactiv.

  2. Prea frumos ar fi sa fie și adevărat … Din 2017 aștept dreptate și echitate pentru rezerviștii „de carieră” … că acum se pare că doar soldații sunt profesioniști … restul sunt ce ?!?

  3. Ăstora li se dau lefuri mari,pentru ca sunt platiti la număr de minciuni, debitate ,cu orice prilej . Asa ca noi tot atâția de joc a lor, rămânem !!!! Așa este, Dâncule ?!?!?!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.