Ministrul Apărării Naţionale anunţă că indemnizaţiile de care beneficiază soldaţii profesionişti, între care cele pentru deplasări, pentru chirii dar şi solda de grad sunt „rămase în urmă” şi că aceste vor creşte, fără ca acest lucru să aibă impact asupra bugetului.
„Avem un proiect de ordonanţă care este în lucru, noi am calculat, am făcut toate planurile, este clar că situaţia militarilor activi, a sergenţilor, a gradaţilor şi soldaţilor profesionişti în acest moment există unele inegalităţi şi există venituri foarte mici. Sunt probleme legate de compensarea pentru deplasare – cred că diurnă îi spunem noi, în civilie – este în acest moment la 20 de lei, asta ar trebui să crească. Ne-am propus să o creştem la 40 de lei”, a explicat ministrul Apărării, Vasile Dâncu, potrivit româniatv.net
„Trebuie să dăm compensaţiile de chirie, oamenii trebuie să se mute dintr-o localitate în alta, mobilitatea militară înseamnă o continuă pendulare între garnizoane. Compensaţiile de chirie sunt rămase în urmă, nu mai sunt cele la care a ajuns piaţa, 300 de lei, pentru o chirie de exemplu, este foarte puţin. Vom ajunge ca aceste indemnizaţii să le acordăm cu piaţa imobiliară dintr-o localitate, mai ales la gradele de jos, tinerii. (…) Sunt şi alte lucruri de care avem nevoie: creşterea soldei de grad care a rămas de prin 2009, sunt şi alte lucruri”, a mai spus Dâncu, întrebat cu cât vor creşte salariile soldaţilor profesionişti.
Ministrul a subliniat că pentru acest an MApN nu va solicita buget suplimentar pentru asigurarea acestor majorări.
„Deocamdată discutăm, lucrăm la acest proiect, am calculat şi impactul, nu vom cere bani în plus de la bugetul României în acest moment. Din economii, din modul în care redistribuim şi ne vom gospodări banii vom putea să alocăm în acest an întreaga sumă ca să putem să fim şi noi atractivi. Dacă nu, avem foarte multe plecări din armată şi este păcat pentru că pleacă oameni foarte bine specializaţi, oameni pregătiţi”, adaugă Dîncu.
Sursă foto: Facebook/ Ministerul Apărării Naționale