Guvernul din Ungaria a recunoscut pentru prima dată, joi, că a cumpărat programul de spionaj Pegasus, folosit pentru a spiona opoziția, jurnaliștii și activiștii, însă susține că operațiunea a fost „legitimă”, relatează EFE, conform Agerpres.

„Ministerul de Interne a cumpărat soft-ul”, a declarat în faţa presei Lajos Kósa, preşedintele Comisiei de Apărare şi Securitate din parlamentul ungar şi membru al Fidesz, partidul de guvernământ al premierului Viktor Orban.

Politicianul ungar a mai susţinut că operaţiunea a fost una legitimă, dar a refuzat să ofere informaţii despre modul în care a fost folosit programul spion sau despre persoanele vizate de operaţiunile de supraveghere cu acest software.

Potrivit portalului ungar de investigaţii Direkt36, programul Pegasus a fost folosit în Ungaria pentru spionarea mai multor jurnalişti, proprietari ai unor mass-media, avocaţi şi fotografi, fiind găsite amprente ale programului în telefoanele mobile ale acestora, estimâmnd că peste 300 de persoane au fost spionate în Ungaria cu software-ul companiei israeliene NSO Group, conform Agerpres.

Programul Pegasus este introdus de la distanţă în smartphone-uri şi accesează datele acestuia şi convorbirile purtate. Conform unei investigaţii publicate de 17 publicații internaţionale, printre care Washington Post, Wall Street Journal, CNN, Le Monde, France 24, AFP, The Guardian, Die Zeit sau El Pais, numeroase guverne au folosit acest program în acţiuni de spionaj, inclusiv împotriva unor politicieni, jurnalişti sau activişti.

Miercuri 03.11.2021, Compania NSO Group a fost plasată pe o listă neagră a Statelor Unite de către administrația Biden, după ce a stabilit că producătorul israelian de spyware a acționat „contrar politicii externe și intereselor de securitate națională ale SUA”, relatează The Guardian.

Descoperirea departamentului de comerț reprezintă o lovitură pentru compania israeliană și dezvăluie un curent profund de îngrijorare a Statelor Unite cu privire la impactul programelor spion asupra intereselor securității naționale.

Pe aceeaşi listă au mai fost adăugate prin această decizie o altă firmă israeliană (Candiru), o societate rusească (Positive Technologies) şi una din Singapore (Computer Security Initiative Consultancy PTE).

Sursă foto: direkt36

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.