Ne apropiem cu pași repezi de un nou rând de alegeri, iar cicatricile anulării ultimului tur prezidențial, printr-o decizie controversată a Curții Constituționale, continuă să fie vizibile în societatea românească. Trăim într-o atmosferă profund fragmentată, politic și ideologic, în care activismul exagerat din primul tur a lăsat pe unii cetățeni cu un gust amar, iar pe alții cu o ambiție aproape fanatică de a-și impune convingerile, fie în familie, fie între prieteni, sau în spațiul virtual.
Cum am ajuns aici? De ce, în loc să consolidăm o legitimitate electorală clară, ne trezim din nou în fața unui proces afectat de suspiciuni, de frustrare, de neîncredere?
De ambele părți ale Prutului au avut loc alegeri prezidențiale anul trecut, dar doar o țară a ajuns să aibă un președinte ales direct, și nu am fost noi cei norocoși. Însă și Republica Moldova are de îndurat destule, chiar și cu un președinte ales direct. „Președintele ales” al României, s-a lovit de sistemul de justiție românesc și a rămas, practic, în trecut. În schimb, președinta Republicii Moldova s-a lovit de o frustrare populară, cetățenii fiind nemulțumiți de discrepanțele percepute între votul din diaspora și cel al rezidenților.
Ambele alegeri prezidențiale nu au fost lipsite de tentative ostile de deturnare a voturilor. România s-a confruntat la nivel național cu o campanie propagandistică mascată, atent gândită, în care chiar și tag-uri precum „echilibru și verticalitate”, apărute pe TikTok, aparent inofensive la momentul respectiv, s-au dovedit ulterior a avea înțelesuri ascunse. Republica Moldova a avut de înfruntat o schemă piramidală, în care grupuri de corupere a alegătorilor erau concentrate în zone precum UTA Găgăuzia sau Raionul Taraclia, cu scopul de a deturna voturile pro-europene sau chiar de a boicota procesul electoral.
Mecanismul rusesc de propagandă este complet adaptabil la context și pregătit oricând pentru a diminua influența pro-europeană și mișcările europeniste. Dacă în România Parlamentul, deja ales și majoritar pro-european, putea să echilibreze instituțional influența unui eventual președinte ostil, în Republica Moldova adevărata luptă urmează să se dea pe 28 septembrie, când se va alege noul legislativ. Nu va fi o luptă corectă. Rusia a testat o serie de mecanisme, iar experiența acumulată îi permite să își ajusteze strategiile în toamnă. Partidul de guvernare se află în fața unui punct de cotitură, fiind nevoit să lupte atât cu forțele politice cu agendă pro-rusă, cât și cu falși europeniști care urmăresc să slăbească partidul aflat la putere, doar pentru ca ulterior să se alieze cu formațiunile pro-ruse.
Așa cum a subliniat și cercetătorul Nicolae Țîbrigan într-un interviu recent acordat GeoDef.ro „în Republica Moldova se manifestă astfel de curente național-populiste autarhice, dar spre deosebire de România, acestea au o tentă geopolitică mult mai pronunțată specifice spațiului ex-sovietic. Acest curent se axează pe protejarea „statalității moldovenești” și pe opoziția față de influențele externe, în special față de integrarea în Uniunea Europeană și NATO.” Astfel de curente devin un instrument ideal pentru propagandă, conturând o retorică izolaționistă, deseori dublată de mesaje de tipul „neutralității active”, care maschează în fond o dependență față de Rusia.
Există, totuși, și o rază de speranță. În ambele țări, justiția, deși imperfectă și deseori lentă, a reușit să intervină. Rețelele implicate în tentativele de deturnare a votului au fost, în mare parte, destructurate. Nu suficient, dar semnificativ. Acest lucru arată că există totuși mecanisme democratice care pot funcționa, dacă sunt susținute.
Însă timpul curge. Alegerile vin din nou. Și odată cu ele, revine întrebarea esențială: vom reuși să apărăm ceea ce a mai rămas din legitimitatea democratică sau vom accepta, pasivi, o nouă rundă de alegeri în care încrederea publică e prima victimă?
Sursă foto: Colaj
