Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a făcut apel, duminică (07.06.2020), la comandanții trupelor de frontieră, spunând că țara are puterea necesară pentru a-și proteja interesele și drepturile în Marea Egee și în estul Mediteranei, scrie BulgarianMilitary.

„Vrem să rezolvăm problemele din Marea Egee și Mediterana de Est, în conformitate cu dreptul internațional. Până acum, am îndeplinit aceste sarcini și vom continua să le îndeplinim. Pe de o parte, problemele pot fi rezolvate în mod pașnic, iar pe de altă parte, în calitate de forțe armate ale Turciei, suntem persistenți și decisivi în protejarea intereselor și a drepturilor noastre și avem puterea necesară pentru a face acest lucru”, a spus ministrul turc.

Reamintim că, la 04.06.2020, ministrul grec al apărării, Nikolaos Panayotopoulos, a comentat referitor la evoluția situației privind planurilor Turciei de a exploata hidrocarburi în apropierea insulelor elene, precizând că Grecia este pregătită pentru toate scenariile posibile, inclusiv o ciocnire militară”.

„Vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne proteja drepturile suverane. Deci, cel inteligent va înțelege”, a afirmat Nikolaos Panayotopoulos.

Ministrul a subliniat că acțiunile recente ale Ankarei au fost „destul de agresive”. El a spus că, în opinia sa, Grecia are un singur răspuns: „pe de o parte, să epuizeze toate mijloacele diplomatice, iar pe de altă parte, să consolideze potențialul de descurajare al forțelor armate”.

La 29.05.2020, Turcia a anunțat că intenționează să înceapă să exploateze zăcăminte de hidrocarburi în zona de est a Mediteranei, regiunea pe care Grecia o consideră zona economică exclusivă, fiind situată în apropierea insulelor elene. Consiliul de securitate națională al Turciei a anunțat, la 02.06.2020, că intenționează să lupte pentru interesele sale „fără niciun compromis”.

Sursă foto: dailysabah.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.