Aplicația de video-sharing a fost un succes neobișnuit chiar înainte de perioada de carantină, de impunere a restricțiilor și măsurilor de distanțare socială impuse la nivel global pe fondul pandemiei de coronavirus. Dar acestea au contribuit, bineînțeles, la creșterea numărului de utilizatori ai aplicației. Recent, TikTok a trecut de 2 miliarde de download-uri, însă, preocupările au crescut cu privire la posibila utilizare necorespunzătoare a aplicației și la gestionare datelor utilizatorilor.
Părerile sunt împărțite: unii oameni susțin că platforma TikTok reprezintă un potențial risc de securitate națională și ar putea fi utilizată pentru a desfășura campanii de dezinformare, pentru a interfera în campanii electorale și pentru a monitoriza în secret conținutul; alții spun că aplicația nu este altceva decât un mijloc irezistibil de divertisment
Un lucru pe care nimeni nu îl poate contesta este faptul că TikTok este o nou jucător important pe piața social media. Aplicația a câștigat inițial notorietate printre utilizatorii Generației Z, cei născuți după 1995, dar acum este folosită pe scară largă și de către adulți. Potrivit unor estimări de la finalul lunii aprilie, TikTok a depășit pragul de 2 miliarde de descărcări din AppStore și Google Play – 315 descărcări în primele 3 luni ale anului, un record pe care nicio altă aplicație nu l-a atins vreodată.
Dezvoltată de compania mamă de la Beijing, ByteDance, se pare că este una dintre cele mai valoroase start-up-uri din lume. TikTok a fost lansată în afara Chinei în 2017 și este prima aplicație chineză care a făcut valuri serioase în Occident.
Cu toate acestea, îngrijorarea a crescut cu privire la faptul că platforma este un potențial risc de securitate națională, unii oficiali guvernamentali susțin că ByteDance ar putea fi supus unor presiuni pentru a monitoriza conținutul în favoarea guvernului chinez sau pentru a utiliza aplicația pentru a interfera în procese electorale, dar și pentru a desfășura campanii de dezinformare.
Departamentul de Securitate Internă al SUA, Departamentul de Stat și Departamentul Apărării, precum și Armata și Marina SUA, au interzis utilizarea TikTok din cauza riscurilor potențiale de securitate, cum ar fi colectarea datelor utilizatorilor. De asemenea, în februarie, Administrația de Securitate a Transporturilor din SUA le-a interzis angajaților să folosească aplicația.
TikTok a negat astfel de acuzații că ar transmite datele utilizatorului și a insistat că va refuza orice solicitare de acest gen. Compania a mai spus că serverele sale sunt în afara Chinei și că datele nu sunt supuse legislației chineze. Datele utilizatorilor americani, de exemplu, sunt stocate în SUA și salvate în Singapore, au spus oficiali ai companiei.
În luna ianuarie, compania israeliană de securitate cibernetică CheckPoint a declarat că a identificat mai multe vulnerabilități care ar putea permite hackerilor să preia controlul conturilor TikTok, să manipuleze conținutul și să aibă acces la informații personale.
Sursă articol: israeldefense.co.il
Sursă foto: reuters.com