Într-o analiză realizată de experimentatul său corespondent la Casa Albă, David E. Sanger, The New York Times arată că SUA au recurs într-adevăr la o tactică nemaiîntâlnită, de a dezvălui în avans mișcările militare ale Rusiei, riscându-și sursele de informații, anunță Biziday.
“Administrația Biden a dezvăluit informații care ar fi putut fi obținute doar prin pătrunderea, cel puțin într-o anumită măsură, în sistemele militare și de securitate ale Rusiei. Pentagonul a declarat public că forța pe care o adună domnul Putin din trei direcții, în jurul Ucrainei, va ajunge la 175 de mii de soldați, înainte de a începe o invazie. Acest tip de informație nu poate fi obținută din câteva fotografii făcute din satelit.”
Fiecare dintre dezvăluiri (acumularea de trupe, intenția de a declanșa o provocare sub “steag fals” sau intenția de a răsturna guvernul de la KIev) au făcut parte dintr-o strategie neobișnuită pentru americani, aceea de a-i devansa pe ruși într-un domeniu în care Moscova a excelat dintotdeauna: războiul informațional.
“Țările democratice sunt de obicei jalnice în acest tip de război, iar oficialii americani insistă că există o diferență între ceea ce fac ei acum și arta întunecată care l-a făcut celebru pe Putin. În acest tip de război, Rusia inventează deseori narațiuni, iar oficialii săi nu au nicio problemă să mintă în mod direct, așa cum au făcut-o atunci când Putin a creat un pretext pentru a anexa Crimeea, în 2014.”
Este clar acum că tactica Administrației Biden a fost aceea de a anticipa și de a face public fiecare pas al rușilor, dar Vladimir Putin a spus că această abordare ar putea declanșa un război, se mai arată în analiza The NY Times. Putin a declarat marți că SUA au reînviat strategia de izolare din timpul Războiului Rece și că Administrația Biden încearcă să provoace Rusia să pornească un război, pentru a putea apoi să declanșeze sancțiunile economice. “În acest sens, Ucraina este doar un instrument pentru atingerea acestui obiectiv. Acest lucru se poate face în diferite moduri, mai întâi atragându-ne pe noi într-un formă de conflict armat și, cu ajutorul aliaților lor din Europa, forțând apoi introducerea acelor sancțiuni dure despre care vorbesc acum în SUA”, a spus Putin.
Dar pentru unii, deja “Putin a clipit”. William B. Taylor Jr, fost ambasador al SUA în Ucraina, spune că președintele rus caută acum o ieșire din criza pe care tot el a provocat-o. “A supralicitat și s-ar putea, pentru o vreme, să se mulțumească cu inițierea unor negocieri pe o serie de subiecte.”
Alți experți nu sunt atât de siguri de acest lucru și spun că această criză nu se va termina fără concesii concrete făcute Rusiei acum, înainte de a-și retrage trupele de la granița Ucrainei. Mai mulți oficiali ai administrației spun că interesul declarat de Putin pentru diplomație este pur tactic și temporar, fie pentru că nu a adunat încă suficiente forțe militare în poziție, fie pentru că nu vrea să-l irite pe președintele chinez Xi Jinping, invadând Ucraina exact în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie). Vladimir Putin va participa vineri la inaugurarea acestora și va folosi momentul pentru a se întâlni cu Xi.
După 20 februarie, este de așteptat fie un test pentru Joe Biden, de exemplu prin ocuparea teritoriilor din estul și sudul Ucrainei, fie va disturba alimentarea cu curent sau comunicațiile Ucrainei, în încercarea de a submina guvernul acestei țări. “Ceva trebuie să facă,” cum spunea Joe Biden despre Putin, în urmă cu două săptămâni.
Sursă foto: emerging-europe.com