Statele Unite au lansat în producţie primul prototip al bombei atomice B61 modernizate, conform  unui anunţ al Administraţiei Naţionale pentru Securitate Nucleară (NSNS) din cadrul Departamentului pentru Energie al SUA, potrivit adevărul.ro

Prototipul bombei, numit B61-12 a fost fabricat pe 23 noiembrie, aşa cum se precizează în comunicatul difuzat de Administraţia Naţională pentru Securitate Nucleară. Se preconizează că noul tip de muniţie nucleară va înlocui trei dintre cele patru tipuri de muniţie de acest gen, care au intrat în funcţiune în 1968. Focosul modernizat va înlocui versiunile B61-3, B61-4 şi B61-7.

Potrivit NSNS, ca urmare a modernizării, durata de funcţionare a bombei va creşte „cu cel puţin 20 de ani”.

„NSNF se aşteaptă ca producţia completă [pe loturi] de B61-12 să înceapă în mai 2022, finalizarea tuturor [acestor] focoase nucleare urmând a se produce până în anul 2026”, se arată în declaraţie.

Bomba B61-12 va diferi de predecesoarea sa, în special, prin absenţa unei paraşute şi prin prezenţa unei noi secţiuni de coadă cu un sistem de ghidare inerţială, care creşte precizia lovirii.

Conform lui Jill Hruby, şeful NSNS, ca urmare a modernizării, puterea bombei în echivalent TNT va scădea şi ea. Cu toate acestea, „nu se vor modifica specificaţiile militare” ale muniţiei şi, de asemenea, va creşte siguranţa şi fiabilitatea acesteia, a spus Khrubi.

Potrivit informaţiilor furnizate, bomba B61-12 este destinată atât pentru „platformele” disponibile în prezent, cât şi pentru o serie de echipamente militare ce vor fi livrate în următorii ani. Ca urmare a modernizării, „toate componentele nucleare şi nenucleare ale bombei” au fost actualizate sau înlocuite, a explicat NSAU.

Primul test al B61-12 fără detonarea unei sarcini atomice a avut loc în Statele Unite pe 1 iulie 2015.

Hans Christensen, director de proiecte de informare legate de sfera nucleară în cadrul Federaţiei Oamenilor de Ştiinţă Americani, a declarat că Statele Unite dezvoltă prima bombă atomică ghidată din arsenalul său.

Dacă ţinem cont de faptul că bomba B61-12 poate fi transportată de avionul de vânătoare-bombardament american de generaţia a cincea F-35 şi că o astfel de muniţie este planificată a fi dislocată în Europa, atunci trebuie concluzionat că aceasta reprezintă „cea mai semnificativă modernizare nucleară a NATO din anii 1980”.

Sursă foto: U.S. DoD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.