Oficialii SUA au acuzat joi (17.12.2020) că spionii coordonaţi de Rusia au lovit sistemele informaţionale ale Microsoft, operaţiune care în viziunea lor reprezintă „o amenințare gravă pentru America”.

Conform The Sun, citat de evz.ro, senatorii Comitetului pentru Servicii Armate au declarat joi că atacul are „semnele unei operațiuni de informații ruse”. Observaţiile acestora vin după ce FBI a confirmat atacul informatic în mai multe departamente.

Oficialii care lucrează în Departamentul pentru Energie (DOE) și în Administrația Națională pentru Securitate Nucleară (NNSA) au declarat pentru Politico că deţin dovezi despre faptul că rețelele lor au fost accesate de hackeri. Rețelele NNSA și DOE, care susțin stocul de arme nucleare pentru Statele Unite, au fost, de asemenea, atacate în timpul „operațiunii extinse de spionaj”.

Ieri, agenții federali au declarat că au format un grup de lucru pentru a aborda problema spargerii reţelelor încă înainte să se constate joi că și compania Microsoft era compromisă. Sursele Reuters au confirmat că gigantul tehnologic a fost vizat, alături de alte agenții guvernamentale, de un atac bazat pe un software de la SolarWinds Corp.

Hackerii au folosit produsele Microsoft pentru atacurile cibernetice deoarece au profitat de utilizarea pe scară largă a cunoscutului software de la SolarWinds. Nu este clar câți utilizatori Microsoft au fost afectați de produsele compromise, care au apărut chiar în ziua în care Vladimir Putin a spus că a început deja o nouă „cursă a înarmărilor” între SUA și Rusia.

Sursă foto: timesofisrael.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.